Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Diana Șoșoacă.
Președinta SOS și membru al Parlamentului European este urmărită sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
– 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
– promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
– negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
– ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă.
Parchetul precizează că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.









