Doi români au dat în judecată un fost pastor american care i-a abuzat în copilărie. Le spunea: ”Ce vreau eu, vrea Dumnezeu”

Un fost pastor al unei biserici din California a fost acuzat de abuz sexual și trafic de copii timp de ani de zile la un adăpost pe care îl conducea în București, potrivit unor procese depuse de doi bărbați români la Tribunalul Districtual din California, potrivit Associated Press.

  • 0
  • 232 vizualizări

Plângerile, depuse ce cetățenii români Marian Barbu (33 de ani) și Mihai-Constantin Petcu (40 de ani), spun că fostul pastor și misionar Paul Havsgaard i-a abuzat grav, timp de 8 ani, atât pe ei, cît și pe alți zeci de copii de la adăpostul din Capitală pe care îl conducea.

Procesele îl acuză pe Havsgaard că i-a ademenit pe copiii străzii cu mâncare și promisiunea de adăpost și educație. Bărbații în cauză sunt răniți, furioși și încă suferă de dificultăți de integrare socială.

Associated Press precizează că nu numește persoanele care spun că au fost abuzate sexual, cu excepția cazului în care acestea se prezintă public, așa cum au făcut românii Barbu și Petcu.

Barbu a declarat în plângerea sa că viața la adăpost era ca ”o cameră de tortură în interiorul unei închisori” și că Havsgaard apărea regulat în baie în timp ce băieții făceau duș sau se dezbrăcau, se holba la ei sau se masturba în prezența lor.

Ambii reclamanți l-au acuzat, de asemenea, pe Havsgaard că îi ”proxenetiza” pe băieții mai mari pentru a face sex prin videochat sau în băi și că lua o parte din câștigurile lor.

Potrivit procesului, Havsgaard le spunea copiilor în timp ce îi abuza: ”Știu ce vrea Dumnezeu; ce vreau eu, vrea Dumnezeu”.

Plângerile detaliază agresiuni sexuale, atingeri nepotrivite și abuzuri în care copiii au fost puși să îngenuncheze pe coji de nucă sau au fost legați de pat sau de calorifere.

Termenul de înscriere în REGES-ONLINE a fost prelungit. Vezi până când angajatorii pot evita amenzile
Prev Post Termenul de înscriere în REGES-ONLINE a fost prelungit. Vezi până când angajatorii pot evita amenzile
A crezut că n-are spectatori. O cântăreaţă de muzică populară și soțul ei, prinși la furat într-un hypermarket
Next Post A crezut că n-are spectatori. O cântăreaţă de muzică populară și soțul ei, prinși la furat într-un hypermarket
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *