L-au ajuns blestemele românilor? Elon Musk nu mai este cel mai bogat om din lume. Vezi cine i-a luat locul

Elon Musk şi-a pierdut miercuri titlul de cea mai bogată persoană din lume, fiind depăşit de cofondatorul Oracle, Larry Ellison, după o creştere spectaculoasă a acţiunilor companiei de tehnologie.

  • 0
  • 199 vizualizări

Averea lui Ellison a explodat cu 101 miliarde de dolari într-o singură zi, ajungând la 393 miliarde de dolari şi depăşind averea lui Musk de 385 miliarde, transmite CNN.

Creşterea record a fost declanşată de rezultatele financiare excepţionale ale Oracle, care au crescut, miercuri, acţiunile companiei cu 40%.Este cea mai mare creștere înregistrată de companie într-o singură zi.

Larry Ellison, în vârstă de 81 de ani, este cofondatorul Oracle, iar acum este președinte și director tehnologic al companiei. Cea mai mare parte a averii sale este reprezentată de deținerile la productorul de software pentru baze de date.

Elon Musk a devenit cea mai bogată persoană din lume în 2021, dar apoi a pierdut titlul în fața lui Jeff Bezos, șeful Amazon, și a lui Bernard Arnault, cel mai mare acționar al producătorului de bunuri de lux LVMH. A recuperat titlul anul trecut și îl deținea de 300 de zile.

După anularea alegerilor de anul trecut în România, Musk a avut mai multe intervenții pe platforma X în care își dădea cu părerea despre ce s-a întâmplat, promovând ideologia suveranistă împărtășită de fostul candidat Călin Georgescu.

Israelul continuă să bombardeze. După Doha, a lovit o altă capitală pentru a-i ucide pe liderii grupării Houthi
Prev Post Israelul continuă să bombardeze. După Doha, a lovit o altă capitală pentru a-i ucide pe liderii grupării Houthi
Beizadeaua Victoraș Micula a dat de belea. A fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
Next Post Beizadeaua Victoraș Micula a dat de belea. A fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *