Prostia se plătește. Doi maramureșeni au pierdut mii de lei după ce au comunicat datele cardurilor pe social media

Doi maramureșeni au pierdut 3.000, respectiv 4.000 de lei, după ce au comunicat datele cardurilor prin intermediul unei aplicații de socializare.

  • 0
  • 156 vizualizări

Două persoane au sesizat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș că au fost prejudiciate de aproximativ 3.000 de lei, respectiv 4.000 de lei, după ce au comunicat unor persoane necunoscute datele cardurilor bancare.

Poliția Maramureș precizează că ambele persoane care au rămas fără bani au postat anunțuri pe o platformă de vânzări online.

Acestea au fost contactate prin intermediul unei aplicații de socializare și, sub pretextul achiziționării bunurilor expuse la vânzare, persoane necunoscute le-au determinat să comunice datele cardurilor bancare.

Ulterior au fost efectuate plăți online, fără acordul persoanelor care dețin cardurile.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspecul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Polițiștii maramureșeni recomandă atenție sporită când se solicită date personale sau datele cardului bancar și reamintesc faptul că unitatea bancară nu solicită astfel de date prin intermediul rețelelor sociale.

Maia Sandu, discurs istoric în Parlamentul European.  A dezvăluit cum vrea Putin să pună mâna pe Republica Moldova
Prev Post Maia Sandu, discurs istoric în Parlamentul European. A dezvăluit cum vrea Putin să pună mâna pe Republica Moldova
Vă este dor de Sărbători? Puteți petrece deja Crăciunul la 1 octombrie. Vezi care este țara unde se întâmplă asta
Next Post Vă este dor de Sărbători? Puteți petrece deja Crăciunul la 1 octombrie. Vezi care este țara unde se întâmplă asta
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *