UPDATE: Autoritățile portugheze au confirmat că nu există români printre victimele deraierii funicularului Gloria din Lisabona, a transmis joi după-amiază Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București.
UPDATE: Numărul victimelor accidentului feroviar din capitala Portugaliei, Lisabona, a crescut cu două persoane, ajungând la 17 morți și 21 de răniți, au anunțat joi serviciile de urgență.
MAE anunță că până la această oră nu exista informații potrivit cărora cetățeni români ar fi printre victimele accidentului de la Lisabona. Consulul României în capitala portugheză s-a deplasat la fața locului și ține legătura cu autoritățile.
Imaginile au arătat epava vagonului galben și alb – cunoscut sub numele de Elevador da Glória, care urcă și coboară un deal abrupt din centrul Lisabonei în tandem cu unul care merge în direcția opusă – prăbușit pe o parte în strada îngustă pe care o traversează.
Vagonul părea să se fi izbit de o clădire. Părți ale vehiculului, fabricate în mare parte din metal, au fost distruse.
Guvernul Portugaliei a anunțat că joi va fi zi de doliu național în memoria victimelor, ale căror identități nu au fost încă făcute publice.
Procurorii din Lisabona au precizat că au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.









