Sindicaliștii din Educație nu cedează: Deschiderea anului școlar se va face în fața Palatului Victoria și la Cotroceni

Deschiderea anului școlar se va face, în premieră în România, în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, a Palatului Cotroceni și a Prefecturilor, în semn de protest pentru că Guvernul neglijează complet educația, a declarat, vineri, Simion Hăncescu, președintele FSLI, după întâlnirea sindicatelor și patronatelor cu premierul Ilie Bolojan.

  • 0
  • 131 vizualizări

Sindicatele din învățâmânt solicită prim-ministrului să revină asupra măsurilor luate în sistemul de învățâmânt, în caz contrar fiind organizate proteste de stradă continue.

Întâlnirea a avut loc pe tema Pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare pe care Executivul urmează să-l adopte.

Hăncescu a precizat că se așteaptă să participe la acest protest aproape 30.000 de persoane din București și din întreaga țară.

El a menționat că i-a reproșat premierului că a făcut o afirmație ”absolut revoltătoare” și anume faptul că s-a diminuat norma didactică în ultimii ani. ”E un lucru complet fals. Norma didactică de predare în România este la fel de 35 de ani”, a adăugat Simion Hăncescu.

Acesta a vorbit și despre deschiderea anului școlar și a dezvpluit mesajul transmis lui Bolojan. ”I-am spus foarte limpede, deschiderea anului școlar se va face în premieră în România în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, în fața Palatului Cotroceni, în fața prefecturilor, va fi o deschidere a anului școlar altfel decât s-a făcut până acum”.

Întrebat ce se va întâmpla în prima zi de școală, sindicalistul a spus: ”Noi sperăm că vor fi proteste în toate școlile pentru că, așa cum vă spuneam, sistemul educațional este în momentul de față cel mai lovit dintre toate sectoarele de activitate”.

El a precizat că o decizie privitoare la o eventuală grevă va fi luată după reîntoarcerea profesorilor din vacanță.

Bolojan despre Pachetul 2: ”Nu este ușor să luăm toate aceste măsuri, pe unele nu le luăm cu inima deschisă”
Prev Post Bolojan despre Pachetul 2: ”Nu este ușor să luăm toate aceste măsuri, pe unele nu le luăm cu inima deschisă”
CS Minaur primește încă 10 milioane de lei din partea Primăriei Baia Mare
Next Post CS Minaur primește încă 10 milioane de lei din partea Primăriei Baia Mare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *