Măsura fusese anunțată inițial încă din luna martie a acestui an, cu intrare în vigoare din aprilie, dar a fost amânată. Însă, în ședința de joi a Guvernului Bolojan, hotărârea a fost adoptată.
În aceste condiții, firmele mici, respectiv persoanele impozabile stabilite în România care înregistrează o cifră de afaceri sub plafonul de 395.000 de lei vor putea beneficia de regimul special de TVA pentru întreprinderi în alte state membre UE, dacă cifra de afaceri a acestora nu depășește la nivelul UE plafonul de 100.000 de euro și operațiunile efectuate în statul membru în care solicită aplicarea scutirii nu depășește plafonul de scutire aplicabil în statul membru respectiv.
Regimul de scutire este opțional, iar firmele pot opta pentru regimul normal de taxare, chiar dacă sunt sub plafon.
Persoanele impozabile care au depășit în luna august 2025 plafonul de scutire pentru întreprinderile mici de 300.000 de lei (plafonul anterior intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului) nu trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA decât la depășirea plafonului anual de scutire de 395.000 lei.









