Primele 10 pensii din România depăşesc valoarea netă de 10.000 de euro lunar şi toate au fost obţinute pe bază de contributivitate.
Persoanele care încasează aceste sume au activat în sistemul bancar şi în domeniul asigurărilor, susţin sursele citate.
De la 1 august, Guvernul Bolojan a impus plata unei contribuţii la sistemul public de sănătate (CASS) pentru toţi pensionarii. Însă, la fel ca în cazul impozitului clasic, primii 3.000 de lei au fost scutiţi de la această nouă taxă.
Aşadar, cea mai mare pensie din România, care în luna iulie se ridica la 98.000 de lei net, a scăzut în luna august la suma de 88.558 lei net (17.700 de euro). A rezultat astfel o diferenţă de 9.506 lei, aproximativ 1.900 de euro.
A doua pensie ca valoare netă în România ajungea, în luna iulie, la valoarea de 85.367 lei (puţin peste 17.000 de euro). De la 1 august, valoarea pensiei s-a diminuat cu aproximativ 1.650 de euro, ajungând la suma de 77.130 de lei net (15.400 de euro).
Podiumul celor mai mari pensii din ţară era completat în luna iulie cu suma de 81.292 lei, valoare netă, altfel spus, 16.250 de euro lunar. După noile taxe impuse de coaliţia de guvernare, pensia a scăzut la 73.463 lei net, aşadar 14.700 de euro lunar.
Ultima pensie din top 10 se ridica luna trecută la suma de 56.689 de lei net, în jur de 11.300 de euro lunar. De la 1 august, suma a coborât la 51.320 de lei net, 10.260 de euro net, aşadar o diminuare a veniturilor cu peste 1.000 de euro pe lună.
Cele mai mari 10 pensii din România, chiar şi după impunerea CASS, depăşesc în acest moment suma de 10.000 de euro net lunar, cea mai mare valoare fiind de 17.700 de euro.
Toate aceste pensii sunt obţinute pe bază de contributivitate, deci nu se încadrau în categoria pensiilor speciale, unde statul oferă lunar un surplus financiar.
Pensia medie în România este în acest moment 2.814 lei (560 de euro), potrivit datelor oficiale de la Casa de Pensii. Numărul pensionarilor depăşeşte 4,5 milioane la acest moment.









