Explicația constă în faptul că guvernanții nu ar fi modificat un articol din Codul Fiscal care prevede că pentru acest tip de servicii TVA se aplică în funcție de data facturii, nu de perioada de consum.
Regula generală în aplicarea cotelor TVA este că se aplică cea aflată în vigoare la momentul prestării unui serviciu. Însă, conform Codului Fiscal, există și excepții, acestea făcând referire la serviciile care sunt prestate continuu, precum cele pe bază de abonament. Mai exact, pentru acestea se aplică 21% TVA, dacă factura este emisă în luna august pentru servicii prestate în iulie.
Astfel, sunt vizate servicii de curent, gaz, apă, telefonie, internet, dar și servicii de leasing, abonamente la sală sau pe diferite platforme online.
Contactat de Digi24, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus că se fac ”verificări tehnice”, urmând să revină cu clarificări.









