Trofeul va fi disputat vineri și va reprezenta un prilej pentru băimăreni de a-și lua revanșa, după ce în ediția trecută au pierdut Supercupa în fața lui Dinamo, care s-a impus cu un scor categoric: 37-29.
În prima semifinală a zilei, Minaur Baia Mare a trecut de HC Buzău, scor 28-27 (15-15), iar în cea de-a doua, campioana Dinamo Bucureşti a dispus de vicecampioana Potaissa Turda, cu 34-27 (17-14).
Partida dintre Minaur și HC Buzău a fost extrem de echilibrată, decizându-se abia în ultimele momente, în favoarea echipei maramureșene, după ce, în prima parte a meciului, adversarii au condus și la cinci goluri (scor 13-8, min. 24).
Marcatori principali pentru CS Minaur Baia Mare au fost Artem Kozakevych – 6 goluri din 7 aruncări, inclusiv 5 din 6 de la 7 metri, Ștefan-Gabriel Cumpănici 5/8 goluri, Robert Nagy 4/4 goluri, Milan Kotrc 3/4 goluri, Anderson Da Silva Molino 3/7 goluri.
Portarul Cristian-Ștefan Sîncu a fost decisiv în victoria echipei sale, reușind 11 intervenții din 27 de aruncări, inclusiv 5/12 de la 7 metri.
Bistriţa va găzdui, sâmbătă şi duminică, turneul similar feminin. Sâmbătă vor avea loc semifinalele, între CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare şi Corona Braşov – Gloria Bistriţa, iar duminică finalele pentru medalii. Deţinătoarea trofeului este campioana CSM Bucureşti.









