Rusia a lansat cel mai mare atac aerian asupra Ucrainei din iulie, chiar în timpul discuțiilor Trump-Zelenski de la Casa Albă

Rusia a lansat cel mai puternic atac aerian asupra Ucrainei, în timp ce președintele american Donald Trump s-a întâlnit luni, la Casa Albă, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni, anunță CNN.

  • 0
  • 353 vizualizări

Faptul că Vladimir Putin n-are niciun gând să oprească războiul împotriva Ucrainei este cât se poate de clar, mărturie stând atacul furibund declanșat de Rusia luni seară, chiar în timpul întâlnirii dintre Trump, Zelenski și liderii europeni de la Casa Albă.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a lansat, în timpul nopții de luni, 270 de drone și 10 rachete, cel mai amplu atac aerian asupra Ucrainei de la 31 iulie.

Patru rachete și 16 drone au reușit să treacă de apărarea antiaeriană ucraineană, au precizat forțele aeriene, iar loviturile Rusiei au ucis opt persoane și au rănit alte 54.

Cinci persoane au fost ucise în atacurile ruse asupra unor localități din spatele frontului, în regiunea Donețk, iar alte trei au fost ucise și 33 rănite în urma bombardamentelor asupra orașului Zaporojie, potrivit autorităților militare din cele două regiuni.

Atacurile ruse au rănit, de asemenea, civili în Harkov, Herson, Dnipropetrovsk și Nikopol.

Aproape 1.500 de gospodării au rămas fără curent electric marți, după ce Rusia a lansat un atac masiv și asupra regiunii Poltava, în nord-estul Ucrainei.

Dai un ban, dar merită. Peste 65% dintre absolvenții din sistemul privat sunt admiși la universități din străinătate
Prev Post Dai un ban, dar merită. Peste 65% dintre absolvenții din sistemul privat sunt admiși la universități din străinătate
ArtStudio organizează cursuri de teatru pentru copii
Next Post ArtStudio organizează cursuri de teatru pentru copii
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *