Reacția lui Nicușor Dan după anunțul Fitch privind ratingul țării: ”Reafirm seriozitatea României față de investitorii străini”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat la anunțul agenției de rating Fitch, despre care afirmă că este ”o veste bună”, după ce ţara noastră a reuşit să mai evite o dată retrogradarea în categoria investițională ”junk”.

  • 0
  • 352 vizualizări

Fitch Ratings a reconfirmat, la 15 august 2025, ratingul suveran al României la nivelul BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, menținând perspectiva negativă.

”Amintesc că agenția de rating Standard and Poor’s a confirmat, de asemenea, în 24 iulie ratingul României BBB- cu perspectiva negativă. Reafirm seriozitatea României față de investitorii străini și față de piețele financiare. Bugetul pentru anul 2026 și îndeplinirea, unul câte unul, a obiectivelor asumate pentru aderarea la OCDE la sfârșitul anului 2026 vor consolida încrederea în România”, a declarat șeful statului.

Agenția își bazează decizia pe apartenența României la Uniunea Europeană, accesul la fondurile europene, evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și indicatorii de guvernanță peste media categoriei de rating.

Perspectiva negativă reflectă însă, potrivit Fitch, deteriorarea semnificativă a finanțelor publice, cu un deficit fiscal ridicat și o creștere accelerată a raportului datorie publică/PIB.

Printre factorii negativi se numără și deficitele mari ale bugetului și contului curent, polarizarea politică și nivelul ridicat al datoriei externe.

Nimic nou sub soare. Rată scăzută de promovabilitate la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025
Prev Post Nimic nou sub soare. Rată scăzută de promovabilitate la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025
Prefectul de Maramureș ia atitudine după incendiul de la Fersig: ”Nepăsarea și nesimțirea nu trebuie să ne caracterizeze”
Next Post Prefectul de Maramureș ia atitudine după incendiul de la Fersig: ”Nepăsarea și nesimțirea nu trebuie să ne caracterizeze”
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *