Trump se întâlnește cu Putin cu lecția învățată. Liderii europeni i-au transmis cele cinci condiții pentru pace

Liderii europeni i-au prezentat președintelui american Donald Trump, într-o videoconferință înaintea summitului cu Vladimir Putin din Alaska, cinci condiții considerate esențiale pentru a se ajunge la un acord de pace cu Rusia.

  • 0
  • 220 vizualizări

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut să fie prezent la discuțiile din Alaska și a subliniat că tema centrală a negocierilor trebuie să fie o încetare imediată a focului pe frontul din Ucraina.

Aliaţii europeni ai Ucrainei i-au reiterat preşedintelui american Donald Trump cinci condiţii a căror îndeplinire ei o consideră necesară pentru un acord de pace cu Rusia:

– Negocierile să se desfăşoare în ordinea corectă. Mai întâi, este nevoie de o încetare a focului.

– Elementele esenţiale trebuie convenite într-un acord cadru.

– Ucraina este pregătită să negocieze asupra chestiunilor teritoriale. Totuşi, linia frontului trebuie să fie punctul de plecare, iar recunoaşterea legală a ocupaţiei ruse nu intră în discuţie. Principiul conform căruia frontierele nu pot fi schimbate prin forţă trebuie să se aplice în continuare.

– Garanţii de securitate robuste pentru Ucraina şi sprijinirea în continuare a capacităţii militare a acesteia de a se apăra.

– Orice negocieri viitoare trebuie să facă parte dintr-o strategie transatlantică comună.

Trump pregătește o întâlnire în trei: el, Putin și Zelenski

După summitul cu liderii europeni, președintele Donald Trump a declarat, în cadrul unei conferințe, că întâlnirea de vineri cu Vladimir Putin este pentru a pregăti a doua întâlnire.

„O să-i sun pe Zelenski și pe liderii europeni, în această ordine. O să fie a doua întâlnire, probabil, dacă prima merge bine. Prima întâlnire pregătește a doua întâlnire”, a spus Trump, adăugând că a ”oprit cinci războaie în ultimele 6 luni”.

”Vom avea rapid o a doua întâlnire. Mi-ar plăcea să o fac aproape imediat şi vom avea rapid o a doua întâlnire între preşedintele Putin, preşedintele Zelenski şi mine, dacă îşi doresc ca eu să fiu acolo”, a mai afirmat liderul de la Casa Albă.

Ulterior, în cadrul aceleiași conferințe, Trump a mai fost întrebat dacă Rusia va suferi consecințe în cazul în care Putin nu va fi de acord să oprească războiul după întâlnirea de vineri: ”Da, vor suferi consecințe. Vor exista consecințe foarte severe”.

Zilele Maramureșului 2025 la Mineralogie
Prev Post Zilele Maramureșului 2025 la Mineralogie
Program de furnizare apă potabilă cu presiune redusă în Ulmeni
Next Post Program de furnizare apă potabilă cu presiune redusă în Ulmeni
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *