Cătălin-Marius Graur, în vârstă de 43 de ani, a cărui ultimă reședință cunoscută a fost în Hollywood, a fost condamnat și obligat să plătească despăgubiri în valoare de 165.697 de dolari, a transmis Departamentul de Justiție din SUA.
Graur a pledat vinovat în octombrie 2024 la o acuzație de conspirație la comiterea de fraudă bancară.
Acesta a intrat în SUA cu viză turistică în 2020, dar a depășit termenul de ședere permis. Graur a călătorit prin Los Angeles și zonele din jur, instalând dispozitive sofisticate de skimming în bancomate și POS-uri pentru a înregistra informațiile de pe conturile persoanelor care au folosit aceste dispozitive.
Românul a fost arestat în New York City în iunie 2024, iar în posesia sa s-au găsit peste 37.000 de dolari în numerar și 1.488 de numere de dispozitive de acces furate.
Beneficiarii cardurilor EBT, pe care Graur i-a vizat în mod specific, primesc beneficii concepute special pentru a ajuta oamenii cu venituri mici să plătească pentru locuință, hrană și alte necesități.









