În perioada imediat următoare, atât agențiile de rating, cât și Comisia Europeană vor analiza dacă aceste măsuri sunt suficiente pentru a corecta gaura uriașă de la buget. După vizita Fitch, săptâmâna viitoare o nouă agenție de rating vine la București.
Guvernul a adoptat primul pachet fiscal chiar înainte de reuniunea Ecofin din 8 iulie. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, este prezent marți la Bruxelles cu noul set de măsuri pentru a le arăta oficialilor europeni că autoritățile de la București încearcă să corecteze deficitul bugetar.
Discuțiile vin în contextul în care țara noastră riscă retrogradarea ratingului la categoria ”Junk” dacă nu livrează un plan credibil, inclusiv pentru investitori, scenariu care ar însemna automat costuri mai mari de împrumut, dar și scăderea investițiilor străine.
Pentru că nu a luat măsuri ”eficiente” de reducere a deficitului, așa cum au arătat analizele Comisiei Europene, țara noastră risca și suspendarea tuturor fondurilor europene.
În perioada următoare, la București vor avea loc mai multe vizite-cheie. Săptămâna viitoare este așteptată Celine Gauer, coordonatoarea PNRR din partea Comisiei Europene, pentru a evalua stadiul reformelor și al investițiilor. Vizita va avea loc în perioada 14-15 iulie, asta după ce țara noastră a înregistrat întârzieri cu depunerea cererilor de plată.
Tot săptămâna viitoare sunt așteptați și reprezentanții agenției de rating Standard And Poors, după ce Fitch a făcut deja o vizită de lucru la București la finalul lunii iunie.









