Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al CCR

Președintele României a semnat, marți, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării si conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în funcția de judecător al Curții Constituționale a României.

  • 0
  • 320 vizualizări

Mandatul lui Dacian Cosmin Dragoș este de nouă ani și va începe cu data de 13 iulie 2025.

Nominalizarea a fost făcută în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României, prevăzute în Constituția României, potrivit cărora Președintele numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani.

Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006), și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023).

Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului Administrativ (2010-2011), Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, și este cunoscut pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific.

Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.

În perioadele 2016-2017 și 2020-2023 a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

Prin această nominalizare, Președintele României reafirmă angajamentul ferm față de buna funcționare a autorităților publice, independența justiției, respectarea statului de drept și consolidarea rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției.

La finalul lunii trecute, Senatul l-a numit pe Mihai Busuioc ca judecător al Curții Constituționale, în timp ce alesul Camerei Deputaților a fost Asztalos Csaba, ambii urmând să activeze în cadrul CCR pentru un mandat de nouă ani.

Topul companiilor de stat unde membrii Consiliilor de Administrație câștigă lunar zeci de mii de euro
Prev Post Topul companiilor de stat unde membrii Consiliilor de Administrație câștigă lunar zeci de mii de euro
Penurie de judecători. Peste 660 de posturi disponibile la nivel național, CSM susține că sistemul de angajări este blocat
Next Post Penurie de judecători. Peste 660 de posturi disponibile la nivel național, CSM susține că sistemul de angajări este blocat
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *