Muzeul de Știinte Astronomice (Planetariul Baia Mare) organizează pentru copii cea de-a X-a ediție a Taberei de vară ASTRONOMICUS . Înscrierea se face telefonic la numărul 0362 401 921 sau, în persoană, la sediu, între orele 9.00 – 15.00. Tabără este dedicată științei aplicate, experimentelor cu diverse elemente și forțe ale naturii, alături de mult așteptatele demonstrații astronomice în cupolă sau observațiile directe realizate prin telescop.
Sunt disponibile mai multe serii, a câte 4 zile (3 ore/zi, total 12 ore), în perioada 1 iulie – 29 august. Tariful de acces pe serie este de 100 lei/participant/serie (taxa acoperă participarea la 4 zile x 3 ore la activitățile de știință interactivă). Participarea tabără se face pe grupe de vârstă (I: 6 – 9 ani, între orele 9.00 – 12.00 și II: 10 – 14 ani, între orele 12.00 – 15.00), maximul de participanți per grupă, într-o serie, fiind de 25 copii.
Seriile sunt cuprinse astfel: 1 – 4 iulie (Marți, Miercuri, Joi, Vineri), 8 – 11 iulie, 15 – 18 iulie, 22 – 25 iulie, 29 iulie – 1 august, 5 – 8 august, 19 – 22 august și 26 – 29 august 2025.
Programul, ghidajele și aplicațiile specifice grupelor de vârstă pot fi diferite. Pe durata participării, copiii sunt responsabili de siguranța proprie și nu este recomandată părăsirea perimetrului instituțional (interior și curte). Întreaga activitate derulată în cadrul taberei este supravegheată video, pentru siguranța participanților.
________________
Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare este situat str George Coșbuc, nr.16.
Preț bilet: Elevi, studenți, pensionari: 5 lei / Adulți: 20 lei
Sursa: Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare / Telefon: 0362 401 921









