Valoarea totală a bunurilor furate este estimată la 520.000 de euro.
Investigația a început în urma unui furt în Deerlijk, la sfârșitul lunii august 2022, când aproape toate cablurile de cupru ale instalației de panouri solare ale companiei de prelucrare a lemnului Cras au dispărut.
Membrii bandei foloseau Google Maps pentru a căuta imagini aeriene ale marilor companii industriale cu multe panouri solare, urmând o recunoaștere și, la final, furtul propriu-zis.
Banda opera folosind monovolume urmate de camionete pentru încărcarea cablurilor de cupru furate. ”Nu se fereau de riscuri, deoarece pericolul de electrocutare este întotdeauna prezent”, a explicat procurorul care s-a ocupat de caz.
Aproximativ douăzeci de furturi din diverse localități din Flandra au fost legate de bandă. Cuprul furat era transportat ulterior în Olanda, unde era cumpărat de un angrosist.
Românii au fost condamnați la pedepse între 4 și 40 de luni de închisoare efectivă, iar unii dintre ei au fost obligați să plătească despăgubiri în valoare de aproape 200.000 de euro.









