Trump sugerează că acest armistiţiu ”complet şi total” între Israel şi Iran va intra în vigoare și ”va pune capăt oficial războiului de 12 zile” dintre cele două țări.
Marți dimineață, presa de stat iraniană a anunţat că o încetare a focului a fost ”impusă inamicului”, după răspunsul militar al ţării la ”agresiunea SUA”.
”FELICITĂRI TUTUROR! A fost pe deplin convenit de către şi între Israel şi Iran că va exista un ARMISTIŢIU complet şi total, timp de 12 ore, moment în care războiul va fi considerat ÎNCHEIAT!”, a scris Trump pe Truth Social.
”În timpul armistiţiului, cealaltă parte va rămâne paşnică şi respectuoasă. Presupunând că totul funcţionează aşa cum ar trebui, ceea ce se va întâmpla, aş dori să felicit ambele ţări, Israelul şi Iranul, pentru că au avut rezistenţa, curajul şi inteligenţa de a pune capăt la ceea ce ar trebui să se numească, ”RĂZBOIUL DE 12 ZILE”. Acesta este un război care ar fi putut dura ani de zile şi ar fi putut distruge întregul Orient Mijlociu, dar nu a fost aşa şi nu va fi niciodată!”, a mai afirmat Trump.
”Dumnezeu să binecuvânteze Israelul, Dumnezeu să binecuvânteze Iranul, Dumnezeu să binecuvânteze Orientul Mijlociu, Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii şi Dumnezeu să binecuvânteze lumea!”, şi-a încheiat postarea şeful Casei Albe.









