După ani buni în care au beneficiat de sume consistente pentru chirii, deși mulți dintre ei avea proprietăți în București, dar domiciliul în altă localitate, parlamentarilor li se va tăia, în sfârșit, această facilitate nejustificată.
În acest moment, zeci de senatori și deputați beneficiază de aceaste sume, încasând bani pentru chirii atât de la stat, cât și de la clienții cărora le închiriau apartamentele, astfel că președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a anunțat că va depune o moficare de statut în acest sens.
”Mai bine mai târziu decât niciodată. Am sesizat această eroare, să zic așa, în Statutul parlamentarilor și prin acest proiect ne dorim să o îndreptăm. Dacă până astăzi parlamentarii, deputații, senatorii, care aveau domiciliul în București nu beneficiau de această sumă forfetară pentru decontarea chiriei, prin această propunere nu vor beneficia de ea nici parlamentari care au proprietăți, pentru că aici ar fi fost problema. Înțeleg că unii parlamentari cu proprietăți în București, dar neavând domiciliul în București au încasat această sumă forfetară pentru decontarea chiriei”, a afirmat Ciprian Șerban.
Legat de ce se întâmplă în cazul în care soția, copilul sau nepotul parlamentarului ar avea proprietăți pe numele lor în București, Ciprian Șerban a spus că și soțiile parlamentarilor au fost incluse în acest proiect, ”pentru ca să nu mai fie discuții”: ”E o chestie de moralitate”.
Potrivit acestuia, 21 de parlamentari din Camera Deputaților au proprietăți în București și au solicitat decontarea chiriilor. Întrebat despre faptul că timp de 10 ani nu s-a făcut această modificare și mai mulți parlamentari încasează o sumă de 4.600 lei pentru decontarea chiriilor, Ciprian Șerban a răspuns: ”În anii trecuți a fost 1.500 lei, parcă 2.000 lei, dar acum o îndreptam”.
”E o situație semnalată de către dumneavoastră, pe care noi o îndreptăm astăzi. Ilegal nu este, dar nu este moral. Acum, fiecare răspunde”, a încheiat Ciprian Șerban.









