În 13-15 iunie 1990, forțele de ordine, ajutate de 10.000 de mineri chemați din toată țara de președintele Ion Iliescu, au reprimat violent manifestațiile anticomuniste din Piața Universității. Evenimentele sângeroase au rămas în istorie ca ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Protestatarii manifestau împotriva guvernului condus de Frontul Salvării Naționale și împotriva lui Ion Iliescu. Inițial, mișcarea anticomunistă a declanșată odată cu ”Fenomenul Piața Universității”, începând cu 22 aprilie 1990.

Alături de Iliescu, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, mai sunt trimiși în judecată Petre Roman, fost prim-ministru, Gelu-Voican Voiculescu (viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României), Virgil Măgureanu ( director al Serviciului Român de Informații), Adrian Sârbu (consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu).
Iniţial, în iunie 2017, aceștia au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, însă, în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil ”Cico” Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.
Președintele Nicușor Dan a depus, vineri dimineață, o coroană în memoria victimelor Mineriadei: ”O represiune brutală care ne-a dus înapoi”, a declarat acesta, întrebat ce înseamnă pentru el evenimentele din 13-15 iunie 1990.

”În primul rând, Piața Universității a fost un fenomen, nu a avut câștig de cauză în momentul ăla, a dat programul pentru ani întregi de-atunci sau cumva aspirațiile societății pentru ani întregi de-atunci încolo și a fost extrem de important. Și 13-15 iunie, bineînțeles, este o represiune brutală care a adus România mult înapoi. După ce Revoluția le deschisese (porțile spre Europa), 13-15 iunie ne-a dus înapoi și-n democrație, și în imaginea noastră din Occident”, a declarat Nicușor Dan.









