A venit nota de plată după dezastrul de la Praid: Tanczos Barna cere demiterea directorilor de la Salrom și Apele Române

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a solicitat în ședința de Guvern de joi, demiterea directorilor de la Salrom și Apele Române și a subliniat că iresponsabilitatea față de ceea ce s-a întâmplat la Praid nu poate rămâne fără consecințe, iar cei care au greșit trebuie trași la răspundere.

  • 0
  • 436 vizualizări

Ministrul susține că a cerut colegilor din Guvern să ia măsurile necesare pentru ca directorii celor două companii să fie demiși imediat și să fie numiți în locul lor oameni care pot ține situația sub control.

În cadrul ședinței de guvern de astăzi, am cerut demiterea directorilor de la Salrom și Apele Române. Este inacceptabil ce s-a întâmplat ieri la Praid! În timp ce, la fața locului, reprezentanții ministerelor, experți internaționali, autoritățile pentru situații de urgență și autoritățile locale lucrează pentru a proteja populația și a găsi cele mai bune soluții pentru gestionarea dezastrului minier, la București guvernul a acordat sprijin financiar imediat pentru cei care trăiesc din turism, iar organizații civile și oameni simpli au început să doneze pentru a-i ajuta pe localnici. Între timp, cele două companii se ceartă între ele, ignoră deciziile experților, lasă zeci de mii de oameni fără apă și agravează și mai mult daunele provocate mediului, a scris ministrul Finanțelor pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că vor avea loc ”foarte multe” demiteri după finalizarea raportului Corpului de Control al premierului referitor la situația de la Praid.

A murit fostul ministru de interne, Radu Stroe. PNL deplânge dispariția politicianului
Prev Post A murit fostul ministru de interne, Radu Stroe. PNL deplânge dispariția politicianului
Măcar de s-ar face ce trebuie cu banii. Bugetul Administrației Naționale Apele Române s-a dublat față de anul trecut
Next Post Măcar de s-ar face ce trebuie cu banii. Bugetul Administrației Naționale Apele Române s-a dublat față de anul trecut
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *