Consilierul lui Nicușor Dan, Radu Burnete, a anunțat că, în cadrul întâlnirii de astăzi a președintelui cu liderii politici, președintele României ”a subliniat că prioritatea este reducerea cheltuielilor statului, combaterea risipei și creșterea eficienței în colectarea veniturilor. Majorarea taxelor rămâne doar o soluție de ultimă instanță”.
”După o săptămână de consultări tehnice la Palatul Cotroceni privind soluțiile pentru reducerea deficitului bugetar, discuțiile dintre partidele care ar putea forma viitoarea coaliție de guvernare sunt încă în desfășurare. Procesul este unul serios și aplicat, motiv pentru care nu s-au luat încă decizii finale. Președintele Nicușor Dan a subliniat că prioritatea este reducerea cheltuielilor statului, combaterea risipei și creșterea eficienței în colectarea veniturilor. Majorarea taxelor rămâne doar o soluție de ultimă instanță. Negocierile dintre partide vor continua mâine, cu participarea liderilor politici, în vederea concretizării unui set mai clar de măsuri pentru reducerea deficitului”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Radu Burnete.
O nouă rundă de negocieri va avea loc marți, însă, fără șeful statului, care dimineața se va întâlni cu Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, iar împreună vor merge la Cincu, pentru a vizita Centrul de Instruire Întrunită ”Getica”, după care, în cursul aceleiași zile, Nicușor Dan va efectua vizită oficială în Republica Moldova.









