Urmașul lui Mircea Lucescu pe banca lui Inter Milano. Cristi Chivu o va antrena pe finalista Ligii Campionilor

Inter Milano a ajuns la un acord cu Cristi Chivu (44 de ani), după despărțirea de Simone Inzaghi, iar presa din Italia confirmă că vineri antrenorul românul va semna un contract valabil în următorii doi ani.

  • 0
  • 350 vizualizări

Fostul fundaș al naționalei este al doilea antrenor român care preia banca tehnică a vicecampioanei Italiei, la 26 de ani de la scurta aventură a lui Mircea Lucescu, din decembrie 1998 până în martie 1999, timp în care a bifat 16 meciuri, împărţite în 5 victorii, 5 egaluri, 6 înfrângeri.

Chivu revine astfel la clubul unde a cunoscut gloria ca jucător între 2007 și 2014, perioadă în care a cucerit tripla istorică sub comanda lui Jose Mourinho.

Românul vine după o experiență solidă la Parma, unde a preluat echipa în februarie și a reușit să evite retrogradarea, sub conducerea sa, formația a încheiat sezonul pe locul 16, cu un bilanț de 3 victorii, 7 egaluri și 3 înfrângeri.

Înainte de Parma, Chivu s-a remarcat în academia lui Inter, unde a condus echipa Primavera până la titlul național în 2022. Acele rezultate i-au consolidat reputația și i-au deschis ușa către fotbalul mare.

Oficializarea acordului vine cu aproximativ două săptămâni înainte de debutul nerazzurrilor la Mondialul Cluburilor, unde Inter va juca primul meci miercuri, 18 iunie, de la ora 04:00 (ora României), împotriva mexicanilor de la Monterrey.

Festivalul Național de Film „Ethnologica”, ediția a II-a
Prev Post Festivalul Național de Film „Ethnologica”, ediția a II-a
Unii chiar cred în politicieni: Un bărbat din Satu Mare s-a dat drep vicepremier și a înșelat o persoană cu 7.000 de lei
Next Post Unii chiar cred în politicieni: Un bărbat din Satu Mare s-a dat drep vicepremier și a înșelat o persoană cu 7.000 de lei
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *