Dan a subliniat că este vital ca România să investească în sisteme de avertizare timpurie, în infrastructură rezilientă și adaptată noilor riscuri climatice, precum și în pregătirea autorităților locale pentru a putea reacționa eficient în fața urgențelor.
Acesta a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care precizează că în aceste momente grele ”solidaritatea, prevenția și acțiunea rapidă sunt esențiale”.
Pe lângă sutele de evacuri din mai multe județe, o situație critică se prezintă la Salina Praid, care a fost inundată, iar în unele porțiuni există pericol de prăbușire.
Debitul pârâului Corund, aflat în apropierea minei din județul Harghita, a crescut de peste 100 de ori în ultimele zile, comparativ cu debitul normal, iar din această cauză, orice activitate în zona salinei a fost sistată, pentru a nu pune în pericol viețile oamenilor.
Pe acest fond, s-a declanșat joi o revoltă, după ce mai mulți localnici, femei, bărbați, vârstnici, patroni de pensiuni și muncitori, s-au adunat în fața sediului companiei miniere, acuzând neglijență gravă și chiar sabotaj. Situația a devenit atât de tensionată, încât angajații firmei s-au baricadat în birouri, refuzând să iasă și privesc de la geam ce se întâmplă.
Mai mulți antreprenori și-au văzut afacerile distruse, având locații în salină sau în apropierea acesteia, iar localnicii spun că pe 8 mai compania a construit un dig atât de slab, încât n-ar fi reușit să oprească nici măcar un pârâu, darămite apele învolburate ale râului Corund, care au pătruns în mină.
Societatea Naţională a Sării SA anunţă că digul construit în subteranul Salinei Praid de angajaţii Salrom a cedat la presiunea apei care a pătruns pe dedesubt și că sectorul minier nu mai poate fi salvat de pătrunderea apei. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, iar echipamentele şi utilajele nu mai pot fi recuperate.









