Trump începe să se convingă singur de faptul că Vladimir Putin nu-și dorește încetarea războiului, lucru pe care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i l-a transmis de mai multă vreme, iar ultimele atacuri întăresc această realitate.
Potrivit forțelor aeriene ucrainene, țara a suferit, în zorii zilei de duminică, un atac combinat cu 367 de proiectile, dintre care 69 de rachete și 298 de drone, după alte atacuri masive în noaptea precedentă, iar autoritățile de la Kiev au raportat 13 morți.
”Am avut întotdeauna relații foarte bune cu Vladimir Putin, dar i s-a întâmplat ceva. A înnebunit complet!. Întotdeauna am spus că vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, și poate că se dovedește a fi adevărat, dar dacă o va face, asta va duce la căderea Rusiei!”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.
Nici Zelenski n-a scăpat de criticile lui Trump, după ce președintele Ucrainei a cerut presiuni asupra Rusiei pentru a înceta atacurile: ”Nu-i face țării sale niciun serviciu vorbind așa cum o face. Tot ce iese din gura lui creează probleme”.
Recent, Trump a vorbit timp de aproape două ore cu omologul său rus, care s-a arătat atunci pozitiv, dar a exclus orice presiune suplimentară asupra Moscovei. Donald Trump și-a înmulțit apelurile la o încetare a focului și pentru asta s-a apropiat de Moscova, fără niciun rezultat concludent până acum.









