Nicușor Dan a depus jurământul în plenul Parlamentului: ”Voi fi un președinte deschis societății și tuturor românilor”

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a depus, luni, la prânz, jurământul în cadrul unei ședințe solemne în plenul Parlamentului, iar în discursul său i-a asigurat pe români că va face tot ce depinde de el pentru prospritatea țării.

  • 0
  • 360 vizualizări

Nicușor Dan a fost învestit în funcția de președinte al României, după scrutinul câștigat în 18 mai, iar după această festivitate solemnă va participa la acșiunea de predare-primire a mandatului de la Palatul Cotroceni, unde este așteptat de președintele interimar Ilie Bolojan.

În cadrul festivității din plenul comun al Parlamentului, în momentul în care președintele CCR, Marian Enache, citea rezoluția curții și, implicit învestitura lui Dan, cei câțiva parlamentari suveraniști s-au întors cu spatele, spre aprobiul general.

După depunerea jurământului, Nicușor Dan a avut un discurs concis, în care a atins principalele aspecte pe care România trebuie să le urmeze, în opinia sa.

Cele mai importante declarații ale lui Nicușor Dan:

Societatea a demonstrat că este vie și a recționat într-un moment extrem de important. Țin să le mulțumesc tuturor românilor, indiferent de opțiunea lor politică.

Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societatii, tuturor românilor și partener cu societatea. Avem probleme cu deficitul, se pune în discuție stabilitatea financiară și este interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară, care să își asume reformele de care avem nevoie.

Cer partidelor să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, ci despre viitorul imediat al României. Nu e despre calcule politice și sunt convins că românii vor evolua în consencință. E nevoie să reducem birocrația, să facem reforma administrativ-teritorială, dar și reforma sistemului electoral.

În privința justiției, este nevoie ca parchetele să se focalizeze, este nevoie de reformă, să reducem timpul de soluținare a dosarelor, să redefinim procedurile de promovare a magistraților și să reflectăm la Legea Curții Constituționale.

Legat de românii din dinspora, trebuie să eficientizăm serviciile consulare, să avem o structură dedicată celor care doresc să se întoarcă acasă, să investească aici, să predăm sistematic limba româna și să le asigurăm o reprezentare mai bună în Parlament.

Dan urmează să ajungă la Palatul Cotroceni, unde este așteptat de Ilie Bolojan care îi va preda mandatul.

Seara tinerelor talente la Filarmonica „Dinu Lipatti”
Prev Post Seara tinerelor talente la Filarmonica „Dinu Lipatti”
Președintele interimar Ilie Bolojan a eliberat din funcție, la cerere, 13 consilieri prezidențiali și de stat
Next Post Președintele interimar Ilie Bolojan a eliberat din funcție, la cerere, 13 consilieri prezidențiali și de stat
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *