Bolojan și-a făcut bilanțul mandatului de 100 de zile. ”A fost o mare onoare să fiu la Cotroceni, le mulțumesc românilor”

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, că apartenența României la UE, la NATO și relația cu Statele Unite au reprezentat pilonii politicii externe în perioada în care s-a aflat la conducerea țării.

  • 0
  • 336 vizualizări

Bolojan, care a realizat un bilanț al celor peste 3 luni în care s-a aflat la Palatul Cotroceni, a precizat că apartenența României la UE asigură condiții pentru prosperitate și dezvoltare, dar și valori. Totodată, a evidențiat importanța apartenenței la NATO, a consolidării relației cu SUA și Parteneriatul Strategic.

Ilie Bolojan a menționat că și-a preluat mandatul de președinte interimar ”în condiții dificile”, cu o cotă ”scăzută” de încredere în instituție și a ținut să mulțumeascp Guvernului Ciolacu, consilierilor săi, dar și cetățenilor: ”A fost o mare onoare să fiu la Cotroceni, le tuturor mulțumesc românilor”.

”Veneam după anularea alegerilor prezidențiale, de la sfârșitul anului trecut, într-un climat de tensiuni sociale, iar mandatul a fost derulat tot în condiții destul de dificile. O autoritate scăzută, așa cum știți, pe care o are un președinte interimar, pentru că nu are milioanele de voturi în spate și durata de mandat. De asemenea, într-o perioadă de precampanie și campanie electorală, în care, orice faci, lucrurile sunt interpretate într-o cheie electorală. De asemenea, în condiții de turbulențe în politica internațională: de la războiul din Ucraina, de la dialogul inconstant între SUA și UE – tarife, alte abordări”, a spus el.

Întrebat dacă își dorește să fie premier, Bolojan a răspuns: ”În perioada următoare, noul președinte, domnul Nicușor Dan, căruia îi doresc mult succes în noua funcție, (…) va avea consultări cu partidele politice și în urma acestor consultări se va face o propunere, probabil că va dura câteva zile. Pentru a fi un premier eficient, ai nevoie de o majoritate parlamentară, de autoritate, de parteneri, nu este vorba dacă îți dorești sau nu și niciun premier nu va putea fi performant dacă nu va avea cei mai buni miniștri și echipe de profesioniști în jurul său”.

AEP respinge acuzațiile privind fraudarea alegerilor prezidențiale formulate de George Simion și AUR
Prev Post AEP respinge acuzațiile privind fraudarea alegerilor prezidențiale formulate de George Simion și AUR
Procurorii analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu, după ce a citat din Corneliu Zelea Codreanu la TV
Next Post Procurorii analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu, după ce a citat din Corneliu Zelea Codreanu la TV
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *