Ultimele ore ale campaniei electorale. Ce reguli trebuie să respecte cei doi finaliști începând de sâmbătă dimineață

Sâmbătă, 17 mai, la ora 7:00, se încheie campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din România, iar în acest sens, cei doi candidați la scrutin, calificați în finala prezidențială de duminică, trebuie să respecte o serie de reguli.

  • 0
  • 228 vizualizări

Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), după încheierea campaniei electorale, cei doi candidați nu mai au voie să facă propagandă electorală.

În acest sens, se interzice:

– difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile pentru funcția de președinte al României în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate;

– afişarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea şi/sau difuzarea de materiale publicitare politice, indiferent sub ce formă, care fac referire la alegerile pentru Preşedintele României;

– sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați la alegerile pentru Preşedintele României.

De asemenea, materialele publicitare politice care sunt publicate în timpul campaniei și disponibile spre vizionare și după încheierea campaniei nu constituie o încălcare a legii.

Totuși, dacă aceste materiale sunt redistribuite/repromovate după ziua de sâmbătă, 17 mai, ora 7:00, reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale privind campania electorale.

În plus, nu este permisă formularea unor promisiuni de acordare a unor beneficii şi recompense de orice fel pentru participarea la vot sau pentru manifestarea unei anumite opțiuni de vot.

Turul doi al alegerilor prezidențiale în România se va desfășura duminică, 18 mai 2025, în intervalul 7:00-21:00 ora României. Votul în diaspora se va desfășura pe parcursul a trei zile, iar duminică, toate secțiile de votare din străinătate se vor închide la ora 21:00, ora României.

MAI avertizează asupra unei campanii de influențare a electoratului prin clonarea site-urilor unor instituții publice și televiziuni
Prev Post MAI avertizează asupra unei campanii de influențare a electoratului prin clonarea site-urilor unor instituții publice și televiziuni
Alertă alimentară pentru un condiment pe care toți românii îl cumpără. Nu îl consumați, a fost retras din supermarketuri!
Next Post Alertă alimentară pentru un condiment pe care toți românii îl cumpără. Nu îl consumați, a fost retras din supermarketuri!
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *