Deputatul Dorin Popa a demisonat din POT, după amenințările Anamariei Gavrilă: ”O să intri cu capul în gard, faci ce vreau eu”

Deputatul Dorin Popa, care și-a anunțat demisia din POT marți, a declarat că președintele acestui partid, Anamaria Gavrilă, l-a amenințat că o să intre ”cu capul în gard” dacă nu face ce vrea ea.

  • 0
  • 239 vizualizări

Popa (65 de ani) a susținut că a decis să plece din partid după ce zilele trecute a fost amenințat de lidera partidului, Anamaria Gavrilă, el fiind al patrulea parlamentar pe care POT îl pierde de la intrarea în Parlament, în decembrie 2024.

”Îmi anunț astăzi demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Simplu. Nu sunt tânăr. Mi-am dat seama că nu sunt tânăr și atunci am decis să-mi dau demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Și mai vreau să fac un anunț, tot simplu. Am luptat în ’89 împotriva dictaturii.(…) Da, m-a provocat doamna Anamaria Gavrilă. (…) Mi-a trimis un mesaj de amenințare sâmbătă, la ora 10:04, pe care l-am salvat, prin care mă amenință să stau liniștit dacă nu fac ce vrea domnia sa pentru că este partid pe persoană fizică. Și mă amenință că o să intru cu capul în gard și s-ar putea să rămân fără răsuflare. Am întrebat dacă este amenințare, mi-a spus că este o constatare, dacă nu fac ce vrea domnia sa”, a spus Popa în plenul Camerei Deputaților.

Dorin Popa, care va continua ca parlamentar neafiliat, este deputat de Argeș și a fost ales pe listele electorale ale POT la alegerile din toamna trecută.

Candidatul Sebastian Popescu a contestat la CCR primul tur al alegerilor prezidențiale: Acuzații de manipulare și discriminare
Prev Post Candidatul Sebastian Popescu a contestat la CCR primul tur al alegerilor prezidențiale: Acuzații de manipulare și discriminare
Merz devine cancelarul Germaniei din a doua încercare
Next Post Merz devine cancelarul Germaniei din a doua încercare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *