Sondaj IRSOP: Simion conduce în continuare, dar surpriza vine de la un alt candidat. Vezi despre cine este vorba

Președintele AUR, George Simion, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se află pe primele două locuri în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale din luna mai, cu o diferență de trei procente între ei, potrivit IRSOP.

  • 0
  • 231 vizualizări

Potrivit sondajului IRSOP, realizat în perioada 4-14 aprilie, Simion este cotat cu 31% dintre sufragii, însă, marea supriză este legată de Nicușor Dan, situat pe poziția secundă, cu 28%.

Spre exemplu, la sondajul Flashdata, dat publicității în urmă cu doar două zile, Simion era pe primul loc, dar pe locul 2 era poziționat Crin Antonescu, în timp ce actualul primar al Capitalei ocupa abia ultimul loc al podiumului.

IRSOP, care a intervievat puțin peste o mie de persoane, îl dă pe locul 3 pe Victor Ponta, cu 18%, în timp ce candiatul coaliției, Crian Antonescu, se află abia pe locul 4, cu un procent mai puțin față de fostul premier.

Elena Lasconi are un procent de doar 4%, în timp ce restul candidaților ar întruni împreună 2% dintre preferințele românilor.

Conectare cu natura, pe biciclete, în familie
Prev Post Conectare cu natura, pe biciclete, în familie
Scandal în interiorul CNSAS. Acuze de manipulare a presei în cazul lui Antonescu
Next Post Scandal în interiorul CNSAS. Acuze de manipulare a presei în cazul lui Antonescu
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *