Camera de extrădări a Curții de Apel din Paris a ordonat, miercuri, punerea sa în libertate și plasarea sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi teritoriul francez.
”Această decizie confirmă că Franța, ca și alte jurisdicții europene, refuză să devină instrumentul unei persecuții judiciare și politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-și valorifice drepturile la succesiunea regală”, a reacționat avocatul său, Miriame Laichi.
El este acuzat că a lucrat cu o bandă de escroci, între 2006 și 2013, pentru a recupera proprietățile pe care le revendica în calitate de moștenitor al familiei regale. Prejudiciul pentru stat a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro.
Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reținut la domiciliu său din Paris și apoi încarcerat pe 7 aprilie în cadrul unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de autoritățile române.
O audiere pentru a examina acest nou mandat de arestare este prevăzută pe 14 mai, la Camera de extrădări.