Membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general, secretarii generali adjuncţi, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi consilierii de stat vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.
Demnitarii afectați de noua lege sunt membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Executivului, secretarii şi subsecretarii de stat, alături de consilierii de stat.
Actul normativ defineşte cadoul drept ”orice bun mobil sau imobil, beneficiu sau serviciu oferit în mod gratuit demnitarilor în considerarea mandatului sau funcţiei deţinute, inclusiv banii, aurul sau alte metale preţioase, titlurile de valoare sau titlurile de legitimare care încorporează drepturi patrimoniale, instrumentele financiare, monedele digitale, cardurile ori voucherele valorice, programele de formare, călătoriile, invitaţiile la evenimente şi spectacole culturale, sportive, ştiinţifice, excursiile în ţară sau în străinătate plătite integral sau parţial, precum şi orice alt serviciu sau beneficiu patrimonial sau nepatrimonial”.
Scopul reglementării este de a stabili reguli pentru o conduită etică şi profesională integră, precum şi mecanisme de implementare a acestora pentru categoriile de personal cărora li se aplică prevederile proiectului de act normative.