Bolojan anunță vremuri dificile pentru România. Vezi ce alte declarații importante a mai făcut președintele interimar

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că tarifele impuse de Administrația SUA vor avea efecte negative asupra economiei europene, inclusiv asupra celei românești.

  • 0
  • 117 vizualizări

Bolojan continuă să discute periodic cu românii și să abordeze cele mai importante subiecte ale momentului, iar marți a organizat o conferință de presă ”din respect pentru cetățeni și pentru buna lor informare”.

Cele mai importante declarații ale președintelui Ilie Bolojan:

Despre taxele vamale impuse Trump: ”Ne confruntăm cu vremuri dificile în care asistăm la schimbări importante în sistemul comercial global. Tarifele care au fost anunțate de administrația Statelor Unite zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești. Și trebuie să fim onești cu cetățenii noștri și să spunem aceste lucruri. Ce se poate întâmpla în perioada următoare? Companiile noastre, industriile noastre care exportă produse în Statele Unite vor fi mai puțin competitive pe aceste piețe. Dar pe această linie directă, impactul asupra economiei românești este relativ scăzut pentru că nu avem o componentă importantă de export pe relația Statelor Unite, iar afectarea este pe zona de aluminiu, pe zona de farmaceutice, în principal, și pe zona de componente, care includ oțel și aluminiu”.

Despre răspunsul UE la taxele lui Trump: ”În urma discuțiilor care au avut loc s-a hotărât un răspuns etapizat. Mâine (n.r. miercuri) în Comitetul pentru bariere comerciale se va aproba acest prim răspuns, ceea ce înseamnă că pentru primul set de tarife, cele pentru aluminiu și oțel, va fi un răspuns în contrabalans de către UE, taxând în principal produse agrocile, alimentare, care ar veni din SUA cu tarife care înseamnă 10-25%. Din acest punct de vedere noi am fost interesați ca produsele care se importă în UE pe componenta nucleară să nu intre la acest pachet pentru că avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4. Sper să se ajungă la o soluție înțeleaptă, în așa fel efectele asupra economiei globale să fie cât mai mici”.

Despre intenția SUA de a retrage trupele din Europa de Est: ”Nu există nicio discuție și nicio informație oficială care să confirme acest lucru. Am discutat cu domnul ministrul al Apărării Tâlvăr să comunice oficial o poziție a Ministerului Apărării legat de acest aspect. De asemenea, vă pot informa că în discuția pe care Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a avut-o cu miniștrii de Externe la ultima întâlnire din Europa a fost reafirmat încă o dată angajamentul SUA de a continua toate proiectele care țin de NATO și, deci, nu există nicio chestiune care să arate că Statele Unite ar fi luat o decizie, în afară de știri care sunt doar pe surse, legată de o dezangajare pe flancul de Est”.

Despre declarațiile emisarului Dragoș Sprînceană: ”Politica se face de către persoanele care sunt mandatate în acest sens. Eu nu aș dori să fac comentarii la comentariile unui cetățean român, legat de perspectiva pe care dânsul o are privitor la un aspect sau altul care se leagă de țara noastră. Politica țării noastre, de la politica externă până la celelalte politici publice, se face de către persoanele care sunt mandatate în acest sens, care au mandate oficiale (…) și cred că doar după aceste declarații și după aceste mandate, putem să facem comentarii care țin de o politică sau alta, inclusiv de politica externă a României. Este o perioadă destul de complicată, vedeți, atât din punct de vedere al securității globale, al comerțului global. Avem alegerile prezidențiale în România și tot ce se întâmplă în această perioadă este amplificat, este interpretat de către cei care candidează sau de către cei care susțin. Și nu cred că este bine ca eu să intru într-un astfel de joc al declarațiilor”.

Despre Programul Visa Waiver: ”Instituțiile responsabile din România pe partea de derulare a acestui proiect, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, vor clarifica cu Homeland Security toate aceste aspecte și îmi doresc ca în perioada următoare aceste aspecte să fie comunicate public, în așa fel încât acest program important, nu neapărat pentru cei care merg în Statele Unite, ci important pentru românii care vor să fie percepuți ca o națiune de mâna întâi, nu de mână a doua, să reintre în normalitate și să se activeze și acest program”.

Despre dezbaterile candidaților la prezidențiale: ”Suntem în această sală, e o ofertă pe care Administraţia prezidenţială o face celor care candidează. Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, atât în turul I, cât şi în turul II, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte şi foarte cinstite pe care grupurile media să le organizeze şi care să fie transmise în mod direct în toate mijloacele de comunicare. Cred că ar fi o formulă bună ca în afară de hologramele pe care le vedem uneori în zona de online să vedem candidaţi, să vedem dezbateri, să vedem programe, să vedem idei şi atunci românii îşi pot face o imagine corectă şi pot da un vot aşa cum consideră de cuviinţă”.

Despre colaborarea cu Guvernul: ”Vă rog să-mi permiteți ca de aici să nu mă apuc să fac aprecieri, dar cred la modul deschis că suntem conștienți că România are două centre de putere – cel care este generat în jurul președintelui și cel care este generat în jurul Guvernului. În situația în care suntem, pentru țara noastră ar fi o mare eroare ca următorul an și jumătate când este o perioadă între alegeri, când nu există presiunea preelectorală pe care o avem astăzi, să nu se lucreze împreună, să nu se susțină politici publice care să facă bine României. Dacă nu va fi o colaborare și o bună înțelegere și ne vom întoarce la dispute între președinte și Guvern, indiferent cine va fi președinte și indiferent cine va fi la guvernare, nu vom face decât să ratăm încă o oportunitate pentru a crea condiții pentru ca țara noastră să se ridice din punct de vedere economic și acumulările negative pe care le-am avut în acești ani de zile să fie corectate”.

Concert simfonic la Filarmonica „Dinu Lipatti”
Prev Post Concert simfonic la Filarmonica „Dinu Lipatti”
SUA ia în calcul retragerea a 10.000 de militari din Europa de Est, înclusiv din România
Next Post SUA ia în calcul retragerea a 10.000 de militari din Europa de Est, înclusiv din România
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *