Tranzacţia este supusă aprobării anti-trust şi se aşteaptă să se concretizeze până la finalul acestui an.
Grupul finlandez Mehilainen Group va achiziționa 100% din acțiunile Regina Maria și MediGroup (Serbia) de la fondul de investiții Mid Europa.
”Regina Maria” anunță că, în urma tranzacției, nu vor exista schimbări în ceea ce privește denumirea rețelei de sănătate sau a operațiunilor curente și nu a precizat suma tranzacției, dar potrivit informațiilor din piață aceasta ajunge la aproximativ un miliard de euro.
Reţeaua de sănătate ”Regina Maria” are un portofoliul de aproape 1 milion de abonamente şi aproximativ 13.000 de parteneri corporate. Reţeaua este al doilea actor din piaţa de profil, cu afaceri totale de 1,9 mld. lei (circa 400 mil. euro) în 2023, arată datele din anuarul ”Cei Mai Mari Jucători din Economie”, editat de Ziarul Financiar.
Mehilainen Group are ca principal acționar fondul CVC Capital Partners. Cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical, deține 890 de clinici și locații medicale în Finlanda, Suedia, Germania, Lituania și Estonia.