Șoșoacă mai pierde un om de bază din partid: Liderul parlamentarilor SOS a demisionat din cauza ei

Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a anunţat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar, el precizând că decizia a venit ”după blestemele pe care preşedintele partidului le-a adresat electoratului suveranist”, dar și pentru că SOS nu a susținut moțiunea împotriva lui Predoiu.

  • 0
  • 111 vizualizări

Un alt motiv al demisiei lui Coarnă a fost legat și de faptul că SOS România nu a susţinut moţiunea împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, care, spune el, ”a deschis porţile poliţiei politice”.

”Vreau să vă anunţ că, din cauza injuriilor, blestemelor pe care preşedintele partidului SOS România le-a adresat electoratului suveranist, (…) din cauza faptului că, de exemplu, pentru moţiunea simplă pe care AUR a depus-o miercuri, (…) grupul partidului SOS România a decis să nu susţină această moţiune împotriva ministrului Predoiu, care a deschis, în opinia mea, porţile poliţiei politice – începând de astăzi îmi dau demisia din grupul parlamentar SOS România”, a anunţat deputatul.

La începutul lunii februarie, Partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, a pierdut patru deputați și doi senatori, care și-au anunțat demisiile în plenul Parlamentului, urmând să activeze în continuare nefiind afiliați niciunui partid.

Este vorba despre senatorii Ionel Carp şi Daniel Paul Gheorghe și de deputații Ştefan Băişanu, Alexandrin Moiseev, Ecaterina-Mariana Szoke şi Cosmin Andrei.

La acel moment, liderul grupului SOS, Dumitru Coarnă, a afirmat că aceștia ar fi trebuit să-și dea demisia și din Parlament. Acum, în cazul lui, va respecta ceea ce propunea atunci? Slabe speranțe…

Concert caritabil – „Am un prieten autist”
Prev Post Concert caritabil – „Am un prieten autist”
Suveraniștii, încă un glonț tras în aer: Burduja rămâne în funcție, după ce Senatul a respins moțiunea împotriva sa
Next Post Suveraniștii, încă un glonț tras în aer: Burduja rămâne în funcție, după ce Senatul a respins moțiunea împotriva sa
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *