Într-un mesaj de avertizare postat, vineri, pe site-ul DIICOT, autoritățile explică faptul că scopul acestor atacuri este obținerea de date personale, acces la conturi bancare sau transferuri frauduloase de bani.
Infractorii sună sau trimit mesaje SMS/email care par a proveni de la autorități, folosind un limbaj oficial, numere reale și adrese de email falsificate. Sunt invocate dosare penale, datorii fiscale sau verificări urgente, cerându-se date bancare, coduri de autentificare sau plăți în conturi sub pretextul ”verificării”, spune DIICOT.
Atacatorii contactează victimele folosind un număr de telefon care pare a fi asociat cu o instituție publică. În realitate, numărul afișat nu este cel real, ci este falsificat printr-o tehnică numită ”spoofing”. Aceasta implică folosirea tehnologiei Voice over IP (VoIP) pentru a masca numărul real al apelantului, exploatând informațiile de contact ale victimei fără acordul acesteia.
Spoofing-ul este o tehnică prin care infractorii falsifică informațiile transmise în identificatorul apelantului (caller ID), astfel încât să apară pe ecranul victimei un număr oficial sau recunoscut, precum cel al unei instituții publice.
Aceasta le permite atacatorilor: să câștige încrederea victimei (apelul pare autentic); să obțină date personale (CNP, coduri IBAN, parole, coduri de autentificare etc.); să convingă victima să facă plăți sau transferuri de bani; să obțină acces la conturi bancare sau alte servicii sensibile.
Cum vă apărați și ce NU trebuie să faceți:
– nu divulgați informații personale la telefon – instituțiile publice nu solicită niciodată date sensibile prin apel telefonic;
– verificați autenticitatea apelului – sunați înapoi la numărul oficial al instituției (verificat pe site-ul real);
– nu accesați linkuri primite prin SMS sau email nesolicitat;
– verificați adresa reală a site-ului sau expeditorului;
– instalați un antivirus și folosiți aplicații care detectează spoofing-ul;
– raportați tentativa la DNSC (https://dnsc.ro/contact)