Jandarmeria Capitalei a anunţat că vor fi luate măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice la cele două adunări publice.
De la ora 16.00, are loc protestul în fața Autorității Electorale Permanente (AEP), la care AUR va cere demisia președintelui interimar al instituției, Zsombor Vajda, și numirea unui președinte cu drepturi depline, care să asigure un proces electoral echitabil și transparent, se arată în comunicatul de presă al AUR.
Din fața sediului AEP, membrii și simpatizanții AUR vor merge în Piața Victoriei, acolo unde, începând cu ora 17:30, vor fi alături de cei care vor să transmită un mesaj clar de ziua lui Călin Georgescu: ”Democrația nu e de vânzare, iar vocea poporului trebuie ascultată!”.
Liderul AUR, George Simion, a anunțat încă de marți faptul că la aceste manifestări Călin Georgescu nu va fi prezent, iar miercuri dimineață șefa POT, Anamaria Gavrilă, a precizat că nici ea nu va mai ajunge, dar fără a dezvălui motivul absenței.
Gavrilă, care s-a retras recent din cursa pentru prezindențiale în favoarea colegului suveranist George Simion, i-a transmis un mesaj mentorului său Călin Georgescu, în ziua în care acesta împlinește 63 de ani.
”La mulţi ani, domnule Călin Georgescu, să vă ţină Dumnezeu sănătos şi puternic în tot ceea ce stă înaintea dumneavoastră şi învingător în misiunea pe care v-a dat-o Dumnezeu! Din păcate, nu voi putea fi acolo astăzi, însă parlamentarii POT vor fi prezenţi în piaţă în această după amiază”, a transmis Gavrilă.