Vineri, 21 martie, de la ora 19.00, Teatrul Municipal Baia Mare invită publicul la spectacolul muzical–coregrafic DE-CONECTAT… DE DRAGOSTE, regia muzicală Călin Ionce. Scenografia este semnată de Mihai Vălu, iar coregrafia de George Pop.
Din distribuție fac parte soliști: Răzvan Pașca, Romeo Cornelius, Alexia Florescu, Diana Topan, Mădălina Rogojan, Laura Bucureștean, Dalina Nemeș, Radu Iaszberenyi; instrumentiștii: Petru Damșa, Vasile Pop, Dan Secheli, Călin Ionce, Adam Jenei, Alex Rusu, Bogdan Rogojan; trupa de balet: Roxana Florescu, Alina Coteț, Brianna Waltner, Loredana Maghear. Recită Diana Podăreanu.
Spectacolul se joacă la sala studio, durează 80 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg, 15 lei redus.
Dragostea e la doi pași de tine. Fă-ți timp să o întâlnești. “De-conectat… de dragoste” e preludiul muzical-coregrafic și poetic al iubirii. Ce e iubirea?, Love me tender, September sunt hituri nemuritoare care își caută ecou în inima ta. Pe acorduri de vis, lumea devine mai bună și îți întinde o mână grațioasă.
Gândit ca o fuziune de senzații și emoții memorabile, o paletă largă din care nu lipsesc melodii din repertoriul consacrat autohton și internațional, asezonate cu momente coregrafice inedite, spectacolul Teatrului Municipal Baia Mare face deliciul unei întâlniri sub semnul dragostei.
Sâmbătă, 22 martie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși din Baia Mare (str. Dacia, nr 3), cei mici sunt așteptați la spectacolul PĂSĂRILE AU MEREU DREPTATE după albumul lui Patrice Seiler, scenariul și regia Radu Dinulescu, muzica originală Călin Ionce, scenografia Mihai Vălu, costume și păpuși Sanda Mirela Mitache, coregrafia Carmen Bulancea.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Camelia Strat, Ruxandra Lăzărescu, Carmen Bulancea, Alin Albu. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei. Recomandat 4+.
În cuibul Păsării imaginare, dintr-un ou imaginar, a ieșit și micul Tom, un omuleț care, spre deosebire de frații și surorile lui, păsări imaginare, nu are aripi! Primește o pereche de aripi de fluture, colorate de însăși Regina Fluturilor și pornește în zbor, să cunoască lumea cu diverșii ei locuitori, mulți în pericol de dispariție! Va reuși să îi salveze?
Sâmbătă, 22 martie, de la ora 19.00, publicul băimărean este invitat la o reîntâlnire cu spectacolul VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR (CETATEA DE LA HUSZT), regia și scenariul Radu Dinulescu, scenografia Mihai Vălu, după o idee de Radu Macrinici.
Din distribuție fac parte actrițele Claudia Revan și Ruxandra Lăzărescu. Spectacolul se joacă la sala studio, durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg, 15 lei redus.
Comanda acestei lucrări de către comitatul Maramureș în anul 1896, considerată kilometrul zero al constituirii Școlii Băimărene de Pictură, l-a adus acasă pe Hollósy Simon, care locuia la acea vreme de 17 ani în München, împreună cu elevii săi.
Cu mijloacele unei „investigații teatrale”, prin intermediul a doi „inspectori”, spectacolul aduce în prim-plan conflictul artistului cu oficialitățile locale, soldat cu un proces celebru în epocă, dar și întâmplările incredibile prin care a trecut tabloul, până în zilele noastre.
Duminică, 23 martie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare publicul poate viziona spectacolul COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer, regia Gelu Badea, traducerea Dorin Dron, scenografia Mihai Vălu.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Dragoș Călin, Rodica Pașca, Sanda Savolszky, Ioan Costin, Mircea Gligor, Andrei Han, Cătălin Mocan, Denisa Blag, Alex Macavei. Spectacolul se joacă la sala mare, durează 100 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg, 15 lei redus.
Un sculptor, Brindsley Miller, însoțit de logodnica sa, Carol Melkett, organizează o petrecere la care îl invită, alături de prieteni, pe miliardarul Georg Bamberger, colecționar de artă, în speranța că acesta va cumpăra unele dintre lucrările sale. Pentru a-l impresiona pe Colonelul Melkett, viitorul său socru, tânărul artist împrumută mobilier de la vecinul lor, Harold Gorringe – anticar, fără ca acesta să știe.
Însă o pană bruscă de curent va da lucrurile peste cap. În întunericul instalat se duce o luptă comică de recunoaștere, iar neprevăzutul schimbă strategia. Inversând inteligent convențiile, spectacolul ne provoacă să vedem dincolo de aparențe într-o manieră originală, plină de umor.
________
Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolelor.
Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare