Frații Tate ironizează procurorii din România. Până pe 24 martie trebuie să revină în ”cea mai coruptă țară din Europa”

Frații Andrew și Edward Tate se condideră în continuare nevinovați și critică dur sistemul judiciar din România, considerând că au fost abuzați timp de 3 ani. Ambii sunt așteptați să revină în țară până la începutul săptâmânii viitoare.

  • 0
  • 246 vizualizări

Aflat în Statele Unite alături de fratele său, Andrew Tate a stârnit un val de critici pe rețelele sociale după ce a ironizat acuzațiile care le sunt aduse ambilor în România.

Într-o postare recentă pe platforma X, fostul luptător a comentat în mod sarcastic ancheta procurorilor români: ”M-am săturat ca toate fetele frumoase din lume să vină la mine rugându-mă să fie traficată! M-AM RETRAS!!!”.

Declarația sa a generat reacții imediate din partea internauților, unii acuzându-l că, prin această afirmație, practic și-a recunoscut vina. ”Tocmai ți-ai recunoscut infracțiunea, bine lucrat”, a comentat un utilizator. Un alt internaut a sugerat că FBI-ul ar trebui să intervină: ”A fost asta o recunoaștere a vinovăției? FBI, prindeți-i”.

O altă reacție acidă a venit din partea unui utilizator care a subliniat situația juridică a lui Tate: ”Pensionarea vine, de obicei, după o carieră de succes, nu după o anchetă penală în desfășurare”.

Frații Andrew și Tristan Tate au fost arestați în decembrie 2022 în România, fiind acuzați de trafic de persoane, viol, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat.

După o perioadă petrecută în detenție și arest la domiciliu, în februarie 2025 au primit permisiunea de a călători în Statele Unite, însă trebuie să revină în România pe 24 martie pentru a se prezenta în fața autorităților în cadrul controlului judiciar. O eventuală absență ar putea duce la arestarea lor preventivă.

Într-o altă postare pe X, Edward Tate, fratele lui Andrew, a criticat dur sistemul judiciar românesc: ”Eu și fratele meu am fost abuzați de un sistem juridic străin timp de 3 ani. Cazul a fost declarat incapabil de a merge mai departe, chiar și cu această corupție absolută împotriva noastră, deoarece suntem inocenți”.

Acesta a continuat, susținând că acuzațiile împotriva lor nu sunt fondate: ”Fetele implicate ne-au apărat împotriva poliției corupte din cea mai coruptă țară din Europa. A fi acuzat de ceva nu înseamnă nimic. Poți acuza un sandviș cu șuncă!”.

Cazul fraților Tate rămâne unul dintre cele mai mediatizate subiecte internaționale, iar declarațiile lor controversate continuă să provoace reacții puternice în mediul online.

Justiția română a pus batista pe țambal în cazul Vanghelie: Scapă de condamnarea în dosarul mitei de 30 milioane euro
Prev Post Justiția română a pus batista pe țambal în cazul Vanghelie: Scapă de condamnarea în dosarul mitei de 30 milioane euro
„Lecții eficiente cu impact major pentru fiecare elev”
Next Post „Lecții eficiente cu impact major pentru fiecare elev”
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *