Înainte de a încerca să intre peste judecătorii CCR, Diana Șoșoacă a ținut o conferință de presă, însă cei mai mulți dintre jurnaliști nu au participat, în semn de protest față de atacurile ei la adresa presei din ultimele săptămâni.
Însoțită de mai mulți parlamentari SOS, care au adus și o coroană funerară, Șoșoacă a venit îmbrăcată în negru la CCR, iar împreună cu cei prezenți a cântat ”Veșnica pomenire”, considerând că democrația din România a murit.
Coroana funerară, pe care cei de la SOS. România au scris ”Democrația a fost executată” a fost lăsată lângă Consiliul Legislativ din Parlament. Eurodeputata a rostit apoi insulte și blesteme la adresa judecătorilor.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins sâmbătă candidatura preşedintei SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, luând în considerare hotărârea CCR de anul trecut. Cu toate acestea, Șoșoacă a contestat decizia BEC la CCR.