Dan candidează ca independent, dar susţinut de PMP şi Forţa Dreptei.
Edilul general al Bucureștiului la alegerile prezidențiale a declarat că în campanie se va auzi mai mult ”vocea oamenilor” decât cea a politicienilor.
”Este vorba, în campania care urmează, despre o largă categorie de români care sunt onești, care muncesc, care își plătesc taxele, care au bun simț și care cer foarte, foarte puține lucruri. Cer ca vocea lor să fie auzită și cer ca autoritățile statului pe care le plătesc să lucreze pentru ei, nu pentru niște găști. Despre asta va fi campania electorală. În campania aceasta, vocea oamenilor se va auzi mult mai mult decât vocea politicienilor”, a precizat Nicușor Dan, într-o declarație acordată presei.
El a mulțumit tuturor persoanelor care au semnat pentru candidatura sa, voluntarilor care l-au susținut, precum și celor care au făcut donații. De asemenea, a mulțumit partidelor PMP, Forța Dreptei și altor formațiuni care l-au susținut această perioadă și pe care se va baza în campania electorală.
În încheire, Dan a reafirmat că nu ia în calcul o eventuală retragere a candidaturii, nici chiar în favoarea lui Ilie Bolojan: ”Sunt aici, am depus candidatura, care nu este a mea, ci a acestor 240.000 de voluntari, așa că mergem înainte”.
Tot vineri, de la ora 16.00, este așteptat la BEC să își depună candidatura şi Călin Georgescu.