BEC a respins prima candidatură la prezidențiale. Vezi despre cine este vorba

Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii independente a lui Petru Mîndru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, acesta având un dosar incomplet pe care l-a trimis prin email.

  • 0
  • 314 vizualizări

BEC a precizat că: ”Documentele privind candidatura transmise prin e-mail de către domnul Mîndru Petru nu au fost depuse în original la BEC, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută (...) în Decizia BEC nr. 2D/26.02.2025. Dosarul de candidatură nu conţine propunerea de candidatură şi cuprinde documente incomplete, respectiv o declaraţie de acceptare a candidaturii pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, declaraţia de avere, declaraţia de interese, declaraţia pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, documente care nu îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, nefiind asumate prin semnătură de către candidat, cu desconsiderarea condiţiilor de depunere a documentelor în vederea înregistrării candidaturilor şi a semnelor electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025”.

De asemenea, BEC a mai constatat și alte nereguli, printre care absența semnăturilor din listele cu susținători: ”Având în vedere (...) Legea nr. 370/2004 (...) care stipulează că lista susţinătorilor este un act public şi se depune într-un singur exemplar original la Biroul Electoral Central, la depunerea candidaturii s-a constatat că aceasta nu a fost însoţită decât de un tipizat al listei de susţinători care nu conţine nicio semnătură sau vreo altă informaţie privind susţinătorii candidaturii, nefiind îndeplinită cerinţa legală privind numărul minim de semnături de susţinere prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, referitoare la susţinerea candidaturii de semnăturile a cel puţin 200.000 de alegător”.

Petru Mîndru este secretarul general al Partidului România Noastră, condus de Gheorghe Funar, și a candidat și pentru funcția de primar al Clujului, în 2020.

La vremea respectivă, presa clujeană scria despre Mîndru că pe listele sale de semnături se aflau și persoane decedate. Candidatura sa a fost respinsă inițial de către Biroul Electoral, dar a fost ulterior admisă printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București. Petru Mîndru a devenit, astfel, cel de-al 14-lea candidat la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Petru Mîndru este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, dar și al Facultății de Geografie din cadrul UBB Cluj-Napoca. Pe pagina sa de Facebook, unde se regăsesc și numeroase mesaje antisemite, Mîndru a postat vineri dimineață un text elogios la adresa generalului maior în rezervă Radu Theodoru (101 ani), suspect în recentul dosar de trădare declanșat de procurorii DIICOT.

BEC a oprit, astfel, prima candidatură dubiosă a unuia care se vedea președintele României, dar greul abia acum începe...

Seară de boardgames la SHURA Bistro Caffe
Prev Post Seară de boardgames la SHURA Bistro Caffe
Cine sunt cei șase bărbați acuzați de trădare și ce au decis procurorii în cazul lor
Next Post Cine sunt cei șase bărbați acuzați de trădare și ce au decis procurorii în cazul lor
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *