Călin Georgescu a venit miercuri la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde s-a judecat plângerea sa împotriva măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Georgescu a stat aproximativ o jumătate de oră în instanță, iar la ieșire a declarat că magistratul se va pronunța joi pe cererea sa.
”Așa cum am mai spus, este un dosar politic. Am încredere în magistratul judecător, am încredere într-o decizie dreaptă, consistentă și mai ales care este conformă cu realitatea. Prin urmare, sunt foarte încrezător în pronunțarea care va avea loc mâine. (...) Avocații mei au spus foarte clar cum stau lucrurile. Una apare prin presă, mai ales în anumite părți ale presei, nu are nicio legătură cu dosarul care este în cauză. În plus de atât, voi avea foarte curând, mâine, și alte declarații publice, inclusiv la un post de televiziune. Prin urmare, lucrurile vor fi foarte consistent clarificate”, a spus Georgescu, care a refuzat apoi să răspundă întrebărilor presei.
Ca și la precedenta apariție a lui Georgescu la Judecătoria Sectorului 1, susținătorii lui s-au îmbrâncit în încercarea de a ajunge la acesta și de a-l atinge. Presa s-a apropiat foarte greu de fostul candidat, mulți dintre susținătorii săi agresându-i pe jurnaliștii prezenți.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.