Diplomația mondială a cunoscut, vineri, unul dintre cele mai negre episoade, discuția dintre Trump și Zelenski în fața presei va rămâne în istorie, după ce a degenerat și s-a desfășurat într-o tensiune incredibilă la acest nivel.
Ajutat cu replici acide ale vicepreședintelui JD Vance, Trump l-a mitraliat pe Zelenski aruncând-i în față o serie de reproșuri, în timp ce liderul ucrainean a încercat să pareze cu replici logice, bazate pe realitatea crudă din țara sa.
Cele mai importante replici ale întâlnirii dintre Trump și Zelenski:
...(...)
Vance: Vorbesc despre tipul de diplomație care îți va distruge țara în momentu ăsta. E lipsit de respect să vii în față presei americane și să te contrazici cu noi. În prezent, ai o problemă cu mobilizarea soldaților pe front și forțezi voluntarii să mearga în prima linie. Ar trebui să-i mulțumești președintelui Trump, fiindcă...
Zelenski: Ai fost vreodată în Ucraina să vezi despre ce probleme vorbim?
Vance: Am văzut și auzit povești și știu că faci tururi de propagandă. Vrei să spui că n-ai probleme să mobilizezi oameni în armată?
Zelenski: Lasă-mă să răspund la asta.
Vance: Iar acum vii în Biroul Oval și te cerți cu noi, cei care încercăm să îți salvăm țara de la distrugere.
Zelenski: Sunt multe întrebări și vreau să răspund pe rând. În primul rând, în timpul unui război apar astfel de probleme. Inclusiv la voi, nu simțiți acum fiindcă voi aveți un ocean frumos care vă separă, dar veți simți și voi.
Trump: N-ai de unde să știi asta. Nu ne spune tu ce ar trebui să simțim, noi încercam să rezolvăm problema. Nu ești în poziția să dictezi ce trebuie să simțim.
Zelenski: Veți simți influența.
Trump: O să ne simțim foarte bine. Tu nu ești într-o poziție foarte bună și n-ai voie să ai obiecții.
Zelenski: Chiar de la începutul acestui război ...
Trump: Tu nu ai cărți bune acum...
Zelenki: Eu nu joc cărți. Sunt președintele unei țări în război.
Trump: Te joci cu Al Treilea Război Mondial și ești fără respect față de această țară.
Zelenski: Am avut mereu cel mai mare respect pentru țara voastră.
Vance: Ai spus vreodată mulțumesc?
Zelenski: De nenumărate ori, chiar și azi.
Vance: Ai fost în Pennsylvania, în octombrie, în campanie pentru opoziție, fără să spui câteva vorbe de apreciere pentru acest președinte, care a devenit președintele Americii.
Trump: Ori faci o înțelegere, ori ieșim.
Zelenski: O înțelegere în care Putin primește totul, iar Ucraina nu primește nimic? Asta nu este pace, este o capitulare.
Trump: Trebuie să fii recunoscător! Ți-am oferit multe.
Zelenski: Mulțumesc? Oamenii mei sunt pe moarte. Orașele noastre ard. Și ești aici, cerând recunoștință în timp ce amenințați că nu ne mai susțineți?
Trump: Nu ai cărțile acum.
Zelenski: Pentru că le-ai ținut. Ai întârziat ajutorul. Ai repetat minciunile lui Putin. Ai dat Rusiei o deschidere.
Vance: Ucraina trebuie să fie realistă.
Zelenski: Realist? Rusia ne fură pământul, execută civili și ne răpește copiii. În ce sens ar trebui să fiu realist?
Trump: Va fi foarte greu să faci afaceri ca asta, Volodimir.
Zelenski: Afaceri? Aceasta nu este o afacere imobiliară. Nu putem face asta.
Trump: Dacă aș fi fost președinte, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată!
Zelenski: Pentru că ai fi predat Ucraina!
Întâlnirea s-a încheiat intempestiv, conferința de presă comună n-a mai avut loc, iar despre semnarea acordului privind mineralele nici n-a mai fost vorba.