Ziua în care s-au împlinit 3 ani de la declanșarea războiului în Ucraina a fost una plină pentru scena politică internațională, având în vedere actualul context.
La Kiev, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat un summit cu mai mulți lideri europeni și mondiali, în cadrul căruia Ilie Bolojan a avut o intervenție prin videoconferință, în care a reiterat sprijinul necondiționat al României.
Summitul G7 a fost un alt eveniment important al zilei, la care Donald Trump și Emmanuel Macron au participat online, din Biroul Oval de la Casa Albă, președintele Franței fiind așezat pe colțul biroului președintelui SUA.
Gafa diplomatică a lui Trump n-a perturbat, însă, discuțiile ulterioare dintre cei doi șefi de stat, care s-au axat pe negocierile privind încetarea războiului din Ucraina, ambii având în fața presei declarații extrem de interesante.
Ce a declarat Donald Trump:
”Sunt în discuții serioase cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu privire la încheierea războiului și, de asemenea, la tranzacțiile majore de dezvoltare economică ce vor avea loc între Statele Unite și Rusia. Discuțiile decurg foarte bine”.
”Dacă suntem deștepți, războiul se poate încheia în câteva săptămâni. Dacă nu suntem deștepți, va continua și vom continua să pierdem oameni tineri și frumoși care nu ar trebui să moară - și nu ne dorim asta”.
”Mă voi întâlni cu președintele Zelenski în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare.Suntem aproape să definitivăm acordul privind mineralele și pământurile rare”.
”NATO este un instrument formidabil, atunci când este folosit”.
”Putin va accepta trupe europene în Ucraina, în cadrul unui acord de pace. Am vorbit cu el, este de acord”.
Ce a declarat Emmnuel Macron:
”Sprijinul nostru pentru Ucraina va rămâne neclintit. Sunt la Washington pentru a aminti acest lucru și a merge mai departe cu președintele Trump și aliații noștri”.
”Poate exista un acord de pace, suntem încrezători că lucrurile vor merge în direcția bună”.
”Sper într-o implicare americană puternică pentru a garanta pacea în Ucraina”.
”Franța este pregătită să ofere garanții de pace Ucrainei”.