Șeful Curții Constituționale a mai subliniat că prin deciziile sale în privința anulării alegerilor, CCR a activat ”codul roșu” și a tras un semnal de alarmă, însă, nu a rezolvat pe fond ”problema stării democrației românești”.
Întrebat dacă există posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, președintele CCR a respins categoric această variantă.
”Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor. Consider că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent. Dacă vreți, această hotărâre a fost mai mult decât o decizie de speță, obișnuită, care a avut ca finalitate consolidarea și garantarea aspirațiilor și cuceririlor Revoluției române din decembrie 1989. Știți, România a parcurs un drum anevoios și cu sacrificii ale românilor pentru racordarea la valorile societăților libere și ar fi greșit să ne întoarcem de pe acest drum”.
Macron reamintește că Rusia a manipulat alegerile din România
La rândul său, într-un interviu acordat presei franceze, președintele Emmanuel Macron a repetat faptul că Rusia a manipulat alegerile din 24 noiembrie 2024, anulate ulterior de CCR.
”Rusia reprezintă o amenințare existențială pentru europeni. Acțiunile sale la frontiera Poloniei, atacurile sale cibernetice în toate țările noastre, prin atacuri, ca în Marea Britanie, manipularea informațiilor sau a proceselor electorale, ca în România, amenințările sale explicite prin doctrina sa nucleară. Istoria recentă ne-a arătat că atunci când există o singură încetare a focului, Rusia nu o respectă”.
Totuși, liderul de la Paris, care se va întâlni miercuri cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a precizat că rămâne deschis la negocieri cu Rusia despre o încetare a războiului din Ucraina.