Asociația Prietenii Spitalului organizează a XII-a ediție a concertului caritabil „Ajută pentru a fi ajutat”, al cărui invitat este Dragoș Ilie, cel mai premiat chitarist român. Concertul va avea loc marți, 25 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Baia Mare. Accesul se face pe baza unei invitații în valoare de 100 lei, care poate fi achiziționată de la casieria teatrului sau de la organizatori.
DRAGOȘ ILIE s-a remarcat drept unul dintre cei mai carismatici și expresivi tineri muzicieni ai generației sale, încântând publicul din Europa, Asia și Statele Unite. A obținut peste 40 de premii la competiții internaționale. În prezent, Dragoș Ilie își finalizează studiile doctorale la University of Texas at Austin – Statele Unite, predând, în același timp, ca asistent universitar în cadrul aceleiași instituții americane.
Dragoș Ilie cântă pe o chitară Gernot Wagner (donată de către Carson McKowen), o chitară Steven Walter și una Martin Blackwell.