România, printre codașele din UE privind combaterea corupției. Vezi care sunt țările unde corupția aproape că nu există

România nu face deloc pași înainte privind combaterea corupției, fiind pentru al treilea an la rând printre țările Uniunii Europene cu cele mai slabe rezultate, obținând un scor de 46 de puncte din 100 posibile, relevă Indicele de Percepție a Corupției 2024 realizat de Transparency International.

  • 0
  • 99 vizualizări

Potrivit statisticilor, un scor de sub 50 este ”inacceptabil de scăzut”, într-o situație similară cu România aflându-se, la nivel mondial, alte 3 tări: Kuwait, Malta și Muntenegru.

Indicele de Percepție a Corupției (IPC) reflectă modul în care experți independenți și din mediul de afaceri percep corupția existentă în sectorul public din 180 de state și teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care zero înseamnă ”foarte corupt”, iar 100 ”deloc corupt”.

Statele din lume unde corupția este la ea acasă, potrivit clasamentului pe anul trecut, sunt Sudanul de Sud (8 puncte), Somalia (9 puncte) și Venezuela (10 puncte), în timp ce la polul opus sunt țări unde această practică este aproape inexistentă: Danemarca (90 puncte), Finlanda (88 puncte) și Singapore (84 de puncte).

Ca o palidă consolare, România ”stă mai bine” în această ierarhie decât toți vecinii săi, care înregistrează următoarele punctaje: Bulgaria și Moldova, ambele cu 43 de puncte, Ungaria (41 puncte), Serbia și Ucraina, fiecare cu câte 35 de puncte.

Percheziții la șeful de campanie al lui Călin Georgescu. Vezi cine sunt cei vizați
Prev Post Percheziții la șeful de campanie al lui Călin Georgescu. Vezi cine sunt cei vizați
Ai noștri, ca brazii: Ghicitoarea româncă Mariana i-a vrăjit de-a binelea pe austrieci. Reușise să strângă milioane de euro
Next Post Ai noștri, ca brazii: Ghicitoarea româncă Mariana i-a vrăjit de-a binelea pe austrieci. Reușise să strângă milioane de euro
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *