Freamătul războiului încă nu ajunsese în nordul Basarabiei, la Briceni. La modă era deja mingea cu șiret, iar tânărul Nicolae o bătea pe străduțele din localitate. Nu îi trecea prin gând să devină fotbalist, până când, în 1934, a fost remarcat de un descoperitor de talente din Timișoara. „O să fii mare fotbalist. Să vii cu mine la Ripensia”, a fost mesajul străinului. Pe atunci, Ripensia era cel mai important club din România. Și-a făcut repede bagajele și a plecat, fără să știe că îl aștepta o carieră de succes.
La doar 19 ani, în 1939, debuta în prima divizie, iar în momentul în care devenise titular, a izbucnit războiul și în România. S-a mutat temporar la București în 1941, iar un an mai târziu s-a transferat la CA Oradea, care pe atunci evolua în campionatul maghiar. Acolo și-a cunoscut viitoarea soție, pe Ethel, iar imediat după încheierea războiului s-a întors în țară, la Carmen București. A devenit vicecampion în 1947, an în care echipa a fost desființată abuziv de comuniști, iar locul din campionat a fost luat de CCA, echipa armatei.
Dezamăgit de noul regim, nu mai credea în viitorul țării. O ofertă din Italia, de la AS Roma, l-a convins că era momentul să plece. Alături de mai mulți jucători, în special unguri, a organizat o evadare ca în filme. Au fugit prin munți, dar Nicolae a contractat o pneumonie. „A fost la un pas de moarte, cu greu a scăpat”, a povestit unul dintre cei doi urmași ai săi, Silvio, stabilit în prezent la Barcelona.
După câteva zile, a ajuns în Elveția și a plecat cu primul tren spre Italia. În gară, a dat nas în nas cu un reprezentant al lui Inter Milano, echipa legendarului Giuseppe Meazza. „Vă vom face o ofertă de nerefuzat”, l-a anunțat străinul. Și Nicolae, ajuns deja la maturitate, și-a dat seama că trebuia să uite de Roma. „L-au ajutat să o aducă și pe mama în Italia. A fost factorul decisiv. S-a declanșat apoi un imens scandal între cele două cluburi”, explică Silvio. Furioși că un jucător de bază al echipei naționale a fugit din țară, comuniștii i-au retras cetățenia lui Simatoc, care și-a luat astfel adio și de la echipa națională, unde adunase 8 selecții.
Antrenat de celebrul Giuseppe Meazza
Cel care a insistat ca Simatoc să joace la Inter a fost chiar marele Giuseppe Meazza, fostul atacant legendar al Italiei din perioada interbelică. Din păcate, pneumonia încă îl mai supăra. A jucat doar 5 meciuri în returul ediției 1947-48, când Inter a terminat pe un dezamăgitor loc 12. A fost adus un nou antrenor, iar românul a bifat alte 10 întâlniri și, totodată, titlul de vicecampion al Italiei. A fost cedat în Serie B, la Brescia, unde și-a revenit fizic, iar soția sa a dat naștere primului lor copil, Silvio. Între timp, l-a întâlnit pe tânărul Laszlo Kubala, un fan al său de pe vremea când juca la Inter. Împreună, au pus bazele unei echipe demonstrative formate din emigranți, sub comanda slovacului Ferdinand Daucik. În vara lui 1950, Hungaria Roma a efectuat un turneu în Spania, iar șeful scouterilor de la FC Barcelona, Josep Samitier, i-a remarcat pe cei doi, dar și pe Daucik. „Trebuie să îi transferăm, sunt fotbaliști de clasă. Iar cu acest antrenor putem realiza multe”, le-a spus oficialilor catalani, și nu s-a înșelat.
Anul care a schimbat soarta Barcelonei
În primul sezon, Simatoc a fost jucător de bază pentru Barcelona, evoluând în 28 din cele 30 de meciuri din La Liga. Gruparea blaugrana s-a clasat pe locul 4, dar a câștigat Cupa Generalului (n.r. actuala Cupă a Regelui). Campionatul următor a rămas unul de referință, chiar dacă fundașul român nu și-a putut păstra locul de titular. Barca a câștigat campionatul, Cupa și Eva Duarte Cup (n.r. actuala Supercupă), iar conducerea a decis că Camp de Les Corts nu mai făcea față afluxului de spectatori. Cele peste 60.000 de locuri erau mult prea puține pentru dorința fanilor de a-i vedea pe Kubala & Co. Peste doar doi ani, a început construcția Camp Nou, Barcelona fiind, de altfel, echipa favorită a generalului Franco. A fost și ultimul sezon pentru Simatoc la Barcelona, care simțea deja povara vârstei (n.r. 32 de ani). Și-a încheiat cariera un an mai târziu la Real Oviedo, tot în La Liga.
Nu s-a impus ca antrenor
Imediat după retragere, Simatoc a obținut carnetul de antrenor și, la sfârșitul anilor ’50, a pregătit mai multe formații din Segunda División, printre care Lleida și Sabadell. A avut și un scurt mandat de director tehnic la Espanyol Barcelona, însă ceea ce îl îngrijora nu erau rezultatele, ci regimul dictatorial al generalului Franco. Era un apatrid, adică un om fără naționalitate, după decizia comuniștilor din 1947, astfel că putea circula doar datorită unei legitimații de la Crucea Roșie.
„Pentru că era deja cunoscut în toată lumea, tata primise oferte din Franța, Brazilia, SUA. Împreună cu mama, a decis că Australia ar fi locul perfect pentru noi, iar în 1963 ne-am mutat la Sydney. A antrenat o perioadă lotul național, dar și câteva echipe de club. Acolo, fotbalul nu era sportul numărul 1, așa că, în cele din urmă, s-a retras și a deschis un cazinou, care s-a dovedit o afacere de succes”, ne-a povestit Silvio Simatoc Szegedy. Al doilea nume a fost preluat de tatăl său pe vremea când juca în campionatul maghiar și era cunoscut drept Miklós Szegedy.
-
NICOLAE SIMATOC – CV
Data naşterii: 1 ianuarie 1920 (Briceni – în prezent Republica Moldova)
Carieră:
Ripensia Bucureşti (1938-1941) – 44 meciuri – 3 goluri
Carmen Bucureşti (1941-1942)
CAO Oradea (1942-1944) – 32 de meciuri – 3 goluri
Carmen Bucureşti (1945-1947) – 12 meciuri
Inter Milano (1947-1949) – 17 meciuri – 3 goluri
Brescia (1949-1950) – 30 de meciuri – 8 goluri
FC Barcelona (1950-1952) – 34 meciuri – 2 goluri
Real Oviedo (1952-1953)
Echipa naţională: 8 selecţii (1940-1946)
Fiul lui Simatoc povesteşte drama trăită de tatăl său după fuga din România: “Bunica a murit în lagărele din Siberia” – INTERVIU
În urmă cu mai mulți ani l-am descoperit pe fiul fostului mare jucător, Silvio Simatoc, la Barcelona, oraşul unde tatăl său a cunoscut gloria în urmă cu mai bine de jumătate de secol. În vârstă de 73 de ani, don Silvio păstrează nenumărate amintiri acesta, incluzând fotografii şi articole din ziarele epocii.
Cum a ajuns tatăl dumnevoastră să fie un apatrid?
Nicidecum. I-a fost retrasă de către regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor fotbalişti precum Kubala şi chiar a mamei mele pentru că a decis să părăsească ţara. Până în Australia au fost ambii apatrizi şi circulau cu documente eliberate de Crucea Roşie.
A mai ţinut legătura cu cineva din ţară?
În acea perioadă, sistemul de comunicaţii era foarte slab, aşa că a pierdut orice legătura cu rudele din România. Dar în Australia, dacă bine îmi amintesc, s-a întâlnit cu un fost jucător, despre care tatăl meu mi-a spus că a fost un mare atacant. Se angajase într-o mină de cărbune.
El ce v-a povestit despre România?
Cum nu mai ştia nimic de familia lui, îmi povestea cum se juca la marginea unui râu alături de ceilalţi copii. Nu foarte multe îmi amintesc. S-a căsătorit cu o doamnă din Ungaria, adică mama mea. Aşa că în casa noastră se vorbea mai mult maghiara, dar tata nu avea probleme nici cu rusa, germana, engleza sau franceza. Lui nu i-au plăcut niciodată comuniştii. Am aflat că bunica a murit într-un lagăr în Siberia la ceva ani după evadarea tatălui meu. Erau mereu fericit când vorbea de România, însă era dezamăgit de acel regim comunist.
S-a mai întors vreodată acasă?
Întotdeauna şi-a dorit asta, visa să revină cândva. Eu voi încerca să-l împlinesc curând. Îmi amintesc că în anii 60-70 s-a întâlnit cu un fost coleg, care era antrenor la echipa naţională. Imaginaţi-vă cum plângeau doi oameni maturi ca nişte copii. Ţin minte că demult s-a vorbit ca el să ocupe un post de antrenor în Federaţia Română de Fotbal, dar cred că nu erau condiţiile foarte bune.
8 români la Inter, 3 la Barcelona
De-a lungul istoriei, România a mai avut 6 reprezentanţi la Internazionale Milano şi doar 3 la FC Barcelona. Mircea Lucescu i-a antrenat pe nerazzuri în 1999, după care în capitala modei au aterizat Adrian Mutu (2000), iar apoi Ianis Zicu (2007), dar singurul care a avut un succes real a fost Cristian Chivu, care a și câștigat Liga Campionilor cu echipa din capitala modei. În ultimii ani au mai fost legitimați Cristian Daminuță, George Pușcaș și portarul Ionuț Radu, dar fără vreun rezultat notabil. La Barcelona au evoluat Emil Berkessy (1934-1936), Gheorghe Hagi (1994-1996) şi Gică Popescu (1995-1997).
